În Monitorul Oficial au fost publicate Regulamentul privind cerințele de acoperire a necesarului de lichiditate pentru bănci și hotărârea de modificare a Instrucțiunii cu privire la prezentarea de către bănci a rapoartelor COREP în scopuri de supraveghere.
Noile reglementări vor permite băncilor să mențină niveluri adecvate ale rezervelor de lichiditate pentru a face față eventualelor dezechilibre dintre intrările și ieșirile de lichidități în situații de criză pe termen scurt.
Astfel, regulamentul prevede obligația băncilor să dețină active lichide a căror valoare însumată acoperă diferența dintre ieșirile de lichidități și intrările de lichidități în situații de criză. Regulamentul stabilește componența rezervei de lichidități a băncilor și eligibilitatea activelor băncii ca acestea să fie considerate active lichide, precum și metodologia de calcul a ieșirilor nete de lichidități.
Băncile vor menține indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate în valoare de cel puțin 100%. Cerința față de valoarea minimă a indicatorului de acoperire a necesarului de lichiditate va fi implementată în mod etapizat de la 60% (începând cu 1 octombrie 2020 – intrarea în vigoare a regulamentului) la 100% (începând cu 1 ianuarie 2023).
Indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate va substitui indicatorul lichidității curente, care, până la 01.01.2022, va fi monitorizat și raportat la BNM în paralel. Noul indicator va fi raportat conform instrucțiunii modificate prin hotărârea menționată mai sus.
Regulamentul vine să completeze setul de acte necesare implementării noii legi bancare, în contextul armonizării legislației cu standardele europene și instrumentele internaționale (cerințele Basel III) astfel cum stabilește Acordul de asociere între RM și UE.