Zeci de persoane dornice să afle cum funcționează o bancă centrală au venit luni, 4 iunie 2018, în vizită la Banca Națională a Moldovei (BNM). Acestea au avut prilejul să audieze prezentări la diverse subiecte financiare și un scurt istoric al monedei naționale.
În sala de expoziții, vizitatorii - adulți și copii de diferite vârste, au descoperit colecția de monede utilizate ca mijloc de plată în viața de zi cu zi, dar și monedele comemorative din aur și argint emise de Banca Națională, precum și de alte bănci centrale. De asemenea, oaspeții au aflat despre semnele de siguranță a banilor, despre plățile fără numerar și cursul valutar. Noutatea evenimentului a fost prezentarea la tema: „La ce trebuie să atragi atenția când contractezi un credit”.
Banca Națională va continua să prezinte publicului larg subiecte din domeniul financiar-bancar, în cadrul proiectelor educaționale desfășurate pe parcursul anului, printre care „O zi de vacanță la BNM”, „Săptămâna internațională a Educației Financiare”, „Ziua Internațională a Economisirii” ș.a.
În fiecare an, pe data de 4 iunie, Banca Națională a Moldovei își deschide ușile pentru publicul larg, consemnând astfel aniversarea sa de la înființare, în anul 1991, precum și Ziua lucrătorului bancar.