La 28 februarie 2019, activele oficiale de rezervă au constituit 2 793,91 mil. dolari SUA, în descreștere cu 114,65 mil. dolari SUA în comparație cu 31 ianuarie 2019, când acestea au însumat 2 908,56 mil. dolari SUA.
Diminuarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată de:
- intervențiile pe piața valutară internă sub formă de vânzări de valută: 84,8 mil. dolari SUA;
- plățile aferente serviciului datoriei publice externe a Republicii Moldova: 40,39 mil. dolari SUA;
- plățile Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova: 2,86 mil. dolari SUA.
Totodată, pe parcursul perioadei de raportare, majorarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată de:
- veniturile de la gestionarea rezervelor valutare: 4,09 mil. dolari SUA;
- intrări nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate: 3,96 mil. dolari SUA;
- aprecierea cursurilor de schimb ale valutelor componente ale rezervelor valutare în raport cu dolarul SUA: 3,67 mil. dolari SUA;
- intrările nete în contul Directoratului Liniei de Credit: 0,74 mil. dolari SUA;
- înregistrarea creditelor și a granturilor în favoarea Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova pentru proiecte investiționale: 0,63 mil. dolari SUA;
- reevaluarea valorilor mobiliare menținute în portofoliul de investiții: 0,23 mil. dolari SUA;
- alte intrări nete: 0,08 mil. dolari SUA.
Tabelul 1. Activele oficiale de rezervă și activele externe nete, mii dolari SUA
|
Sold la 28 februarie 2019 |
Sold la 31 ianuarie 2019 |
Modificarea în februarie 2019 |
Modificarea cumulativă de la finele anului 2018 |
Activele oficiale de rezervă |
2 793 905,68 |
2 908 555,29 |
-114 649,61 |
-201 283,80 |
Activele externe nete |
2 591 306,16 |
2 696 913,79 |
-105 607,63 |
-185 556,47 |
Graficul 1. Activele oficiale de rezervă şi activele externe nete, mii dolari SUA
Statistica [1]