Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Octavian Armașu, a avut o întrevedere cu Jana Repanšek, Directoarea Centrului de Excelență în Finanțe (CEF) din Ljubljana, Slovenia.
Întrevederea a avut loc în contextul deținerii pe parcursul perioadei iunie 2023 - iunie 2024 de către Octavian Armașu a funcției de Președinte al Consiliului de Conducere al CEF. Astfel, au fost discutate subiecte privind guvernanța Centrului.
Totodată, au fost abordate activitățile desfășurate în cadrul proiectului „Banca Națională a Moldovei, transformare instituțională în organizație orientată spre învățare”, care se află în proces de implementare cu suportul CEF.
Proiectul respectiv, cu o durată de trei ani, a fost lansat în luna iunie 2023, iar printre obiectivele acestuia se numără: crearea unei funcții interne de gestionare și formare a cunoștințelor, dezvoltarea capacității interne pentru consolidarea abilităților de conducere în cadrul departamentelor, capacitatea de elaborare și furnizare a instruirilor de formare online și la cerere în conformitate cu modelul de competențe profesionale al BNM etc.
Banca Națională este prima instituție din regiune care beneficiază de un asemenea proiect, la care pot aplica și alte instituții interesate din Republica Moldova.
Guvernatorul și-a exprimat aprecierea și recunoștința pentru sprijinul valoros acordat de CEF în procesul implementării proiectului sus-numit, precum și pentru instruirile oferite pe parcursul anilor, care au contribuit la dezvoltarea profesională a angajaților băncii centrale.
CEF este o organizație internațională care are misiunea de a sprijini dezvoltarea capacităților profesionale prin instruirea funcționarilor din sectorul financiar din Europa de Sud-Est, https://www.cef-see.org/ [2].
Republica Moldova a aderat la CEF în anul 2015. În cadrul Consiliului de Conducere al CEF, Republica Moldova este reprezentată de guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei și de ministrul finanțelor al Republicii Moldova, care dețin câte un vot în procesul decizional.
Conform procedurilor interne privind guvernanța CEF, mandatul de președinte al Consiliului de Conducere al CEF se transmite în mod automat tuturor țărilor membre ale CEF, conform consecutivității alfabetice.