Piaţa valutară fără numerar a Republicii Moldova este caracterizată de volumul tranzacţiilor de cumpărare/vînzare a valutei străine cu excepţia celor efectuate de către Banca Naţională a Moldovei, care au avut loc pe cele mai diferite segmente ale pieţei. Printre segmentele pieţei monitorizate în particular se numără piaţa interbancară (tranzacţiile de cumpărare/vînzare a valutei străine efectuate între băncile comerciale) şi piaţa intrabancară (tranzacţiile de cumpărare/vînzare a valutei străine efectuate între bănci şi clienţii acestora).
Informaţia privind piaţa valutară fără numerar se calculează în baza Rapoartelor cu privire la sumele de valută străină cumpărate și vîndute de către bănci contra lei moldoveneşti care sînt prezentate către Banca Naţională a Moldovei în conformitate cu Regulamentul privind stabilirea cursului oficial al leului moldovenesc faţă de valutele străine [1] (aprobat prin Hotărîrea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr. 3 din 15 ianuarie 2009).
Operaţiunile sînt reflectate la data încheierii tranzacţiei. Echivalentul în dolari SUA este calculat utilizînd cursurile medii lunare ale leului moldovenesc faţă de dolarul SUA şi valuta străină respectivă. Informaţia cu privire la piaţa valutară fără numerar se publică lunar pînă în ultima zi a lunii următoare celei de raportare. Metoda calculării volumului operaţiunilor SWAP - media ponderată zilnic, în funcţie de termenul operaţiunii SWAP (numărul de zile). Exemplu: SWAP 10 mil. USD cu termenul 15 zile în luna cu 30 zile calendaristice se reflectă ca 5 mil. USD. Valutele sunt recalculate la ratele de schimb medii lunare.
Statistica [2]