Pe data de 22 ianuarie 2016 a avut loc cea de a doua ședință a Comitetului decizional al proiectului Twinning aferent consolidării capacității BNM în domeniul reglementării și supravegherii bancare în contextul cerințelor UE. La ședință au participat experți de la BNM, băncilor centrale din România și Olanda, precum și reprezentanți ai Delegației UE în Republica Moldova. În cadrul întrunirii s-au discutat progresele înregistrate în cadrul proiectului pentru al doilea trimestru de implementare a acestuia și s-au constatat următoarele:
1. Proiectul se derulează conform planului de lucru inițial aprobat ca parte componentă a Contractului proiectului Twinning.
2. În perioada de raportare s-au desfășurat 14 activități din planul de lucru, dintre care 9 activități din cadrul componentei aferente elaborării cadrului legislativ / normativ.
3. Ca urmare a evaluării cadrului național de legislație în contextul corespunderii acestuia prevederilor legislației UE de reglementare a activității băncilor, au fost identificate opțiunile naționale pe marginea cărora urmează a fi luată o decizie din perspectiva funcției de supraveghere.
4. A fost definitivat chestionarul pentru evaluarea impactului asupra capitalului băncilor în cazul trecerii la cerințele Basel III, care va fi remis pentru completare băncilor până la mijlocul lunii februarie.
5. A fost definitivat proiectul Strategiei BNM de implementare a standardelor Basel III prin prisma cadrului legislativ european (CRD IV), care urmează a fi prezentat Comitetului Executiv al BNM spre aprobare în viitorul apropiat.
Banca Națională a Moldovei a beneficiat de un suport suplimentar pentru activitățile din cadrul proiectului aferente procesului de elaborare a actelor legislative/normative, prin utilizarea unor posibilități mai extinse de documentare la Banca Națională a României.