Creştere a nivelului general al preţurilor. Este măsurată de obicei cu ajutorul IPC
din punct de vedere economic (sau forţa de muncă) cuprinde toate persoanele de 15 ani şi peste, care furnizează forţa de muncă disponibilă pentru producţia de bunuri şi servicii în timpul perioadei de referinţă, incluzând populaţia ocupată şi şomerii.
cuprinde toate persoanele de 15 ani şi peste care au desfăşurat o activitate economică sau socială producătoare de bunuri sau servicii de cel puţin o oră în perioada de referinţă (o săptămână), în scopul obţinerii unor venituri sub formă de salarii, plată în natură sau alte beneficii.
Reprezintă preţurile pentru contractele între două părţi de a cumpăra sau de a vinde un activ specificat la un preţ convenit astăzi, însă cu livrare şi plată la o dată viitoare. De obicei, aceste preţuri reflectă aşteptările părţilor ca preţul activului să crească sau să scadă în viitorul apropiat.
preţuri la produse şi serviciile care în mod direct sau indirect sunt reglementate de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale.
include toate produsele fabricate şi serviciile prestate în decursul unei perioade contabile.
Produse care nu sunt disponibile spre cumpărare în anumite perioade ale anului (de ex. cartofi noi, cireşe, căpşuni, pomuşoare, pepeni verzi şi galbeni etc.).
principalul agregat macroeconomic al contabilităţii naţionale care reprezintă rezultatul final al activităţii de producţie din unităţile producătoare rezidente şi care corespunde valorii bunurilor şi serviciilor produse de către aceste unităţi pentru consumul final.
Nivel al produsului intern brut real care nu generează atât presiuni inflaţioniste cât şi dezinflaţioniste.
Indicator ajustat la inflație ce reflectă valoarea tuturor bunurilor și serviciilor produse într-un an dat, exprimat în prețurile anului de bază.
reprezintă creşterea preţurilor de consum într-o lună din anul curent, faţă de aceeaşi lună a anului precedent. Se calculează ca un raport exprimat procentual, între indicele preţurilor dintr-o lună din anul curent şi indicele din luna corespunzătoare a anului precedent, calculaţi faţă de aceeaşi bază, din care se scade 100.
reprezintă proporţia populaţiei active de 15 ani şi peste în populaţia totală în vârstă de 15 ani şi peste (%).
este o rată de referinţă pentru principalele operaţiuni de politică monetară ale BNM pe termen scurt. Rata de bază a BNM se stabileşte de Consiliul de administraţie al BNM în baza analizei unui şir de indicatori macroeconomici şi monetari.
raportul dintre populaţia ocupată în vârstă de 15 ani şi peste şi totalul populaţiei de aceiaşi grupă de vârstă, exprimat procentual.
reprezintă creşterea preţurilor de consum în luna decembrie a unui an faţă de aceeaşi lună anului precedent. Rata se calculează pe baza produsului indicilor lunari cu baza în lanţ raportaţi la 100. Din acest produs exprimat în procente, se scade 100.
reprezintă creşterea preţurilor de consum într-o lună faţă de luna precedentă.
Reprezintă creşterea medie a preţurilor de consum într-un an faţă de anul precedent. Această rată se calculează ca un raport, exprimat procentual, între indicele mediu al preţurilor dintru-n an şi cel al anului precedent, din care se scade 100. La rîndul lor, indicii medii ai preţurilor din cei doi ani se determină ca medii aritmetice simple ale indicilor lunari din fiecare an, calculaţi faţă de aceeaşi bază.
exprimă media creşterilor lunare ale preţurilor. Se calculează ca o medie geometrică a indicilor lunari ai preţurilor de consum cu bază în lanţ din care se scade baza de comparaţie egală cu 100.
Raportul dintre numărul şomerilor definiţi conform criteriilor Biroului Internaţional al Muncii (BIM) şi populaţia activă totală, exprimat procentual.
Perioadă în care are loc stagnarea sau diminuarea activităţii economice.
reprezintă sumele primite de angajaţi în bani sau natură în contrapartida muncii depuse. Remunerarea salariaţilor include sumele brute calculate, inclusiv prime, sporuri, avantaje în natură, impozite pe venit, vărsăminte în fondurile de susţinere socială şi alte plăţi.
Salariul mediu deflatat cu indicele prețurilor de consum (IPC).
Componentă a seriei de timp care este definită ca mişcări ce se repetă în anumite perioade în fiecrae an şi, deci, sunt predictibile.
Fenomen social-economic care se manifestă prin inactivitatea forțată a unui număr mare de salariați, ca rezultat al dezechilibrului dintre cererea și oferta forței de muncă.
Descriere coerentă şi structurată a modului în care deciziile de politică monetară sunt adoptate, implementate, comunicate şi evaluate în scopul îndeplinirii obiectivului fundamental al Băncii Naţionale a Moldovei.
Regim/strategie de politică monetară în care banca centrală îşi asumă explicit obiectivul fundamental de stabilitate a preţurilor şi îl îndeplineşte prin adoptarea publică a unei ţinte cantitative a inflaţiei.