National Bank of Moldova
Published on (http://www.bnm.md)

Home > Stabilitate financiară > Comitetul Național de Stabilitate Financiară > Despre Comitetul Național de Stabilitate Financiară

Despre Comitetul Național de Stabilitate Financiară

 

Un cadru bine definit reprezintă o condiție necesară pentru o politică macroprudențială eficientă. În scopul coordonării realizării politicii macroprudenţiale, de prevenire, reducere sau eliminare a riscurilor care ameninţă stabilitatea financiară la nivel de sistem, precum şi de gestionare a situaţiilor de criză financiară sistemică, a fost creat Comitetul Național de Stabilitate Financiară (CNSF).

CNSF este o structură de cooperare interinstituţională, fără personalitate juridică, care reprezintă autoritatea naţională macroprudenţială desemnată, responsabilă de coordonarea realizării politicii macroprudenţiale şi a activităţilor în vederea prevenirii şi remedierii situaţiilor de criză financiară sistemică.


Structura CNSF

Comitetul are următoarea componenţă:

  • a) guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM) – preşedintele Comitetului;
  • b) ministrul finanţelor;
  • c) ministrul economiei;
  • d) preşedintele Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare;
  • e) directorul general executiv al Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar.
  • În cazul Comitetului extins, pe lângă componenţa menţionată mai sus, acesta mai include următorii membri:
  • a) membrul Comitetului executiv al BNM, responsabil de stabilitatea financiară;
  • b) membrul Comitetului executiv al BNM, responsabil de funcţia de supraveghere bancară;
  • c) membrul Comitetului executiv al BNM, responsabil de rezoluţia bancară;
  • d) şeful subdiviziunii BNM, responsabil de stabilitatea financiară.


Activitatea CNSF

Legea nr.209/2018 cu privire la Comitetul Naţional de Stabilitate Financiară [1] reglementează modul de organizare şi funcţionare a CNSF.

În activitatea sa, Comitetul, inclusiv Comitetul extins, are următoarele obiective, fără a se limita la acestea:

  • a) să promoveze atingerea obiectivului final al politicii macroprudenţiale de a contribui la salvgardarea stabilității sistemului financiar în ansamblu;
  • b) să propună acţiuni de pregătire pentru situaţiile de criză şi să planifice acţiuni în situaţiile de urgenţă;
  • c) să propună acţiuni prompte în condiţiile unei crize financiare sistemice.

Comitetul şi Comitetul extins sunt împuternicite să înainteze recomandări Guvernului şi autorităţilor de reglementare din sistemul financiar bancar şi nebancar, care să prevadă, în funcţie de competenţa acestora, aplicarea anumitor acţiuni, măsuri şi instrumente macroprudenţiale ce vor contribui la menţinerea stabilităţii financiare. Recomandările Comitetului şi ale Comitetului extins sunt emise conform principiului "execută sau explică".

Lucrările de logistică şi de secretariat sunt asigurate de BNM.

Şedinţele Comitetului sunt convocate la cererea unuia dintre membrii Comitetului. Şedinţele ordinare ale Comitetului extins sunt convocate trimestrial, iar ședințele extraordinare pot fi convocate la cererea unuia dintre membrii Comitetului extins.

Deciziile adoptate în cadrul şedinţelor Comitetului extins sunt publicate pe pagina web a BNM în termen de două săptămâni de la data desfăşurării şedinţei, cu excepția cazului în care publicarea acestora poate avea repercusiuni la adresa stabilităţii financiare sau în cazul în care deciziile conţin informaţii confidenţiale protejate de lege.


Atribuțiile CNSF

În vederea îndeplinirii obiectivelor sale, Comitetul are următoarele atribuţii:

  • a) să coordoneze gestiunea crizelor financiare sistemice;
  • b) să prezinte Guvernului şi altor autorităţi competente propuneri de politici şi măsuri în scopul protejării depozitelor, al capitalizării şi recapitalizării băncilor;
  • c) să propună măsuri imediate în caz de producere a crizelor financiare sistemice;
  • d) să propună acţiuni şi măsuri menite să restabilească credibilitatea în securitatea sistemului financiar;
  • e) să emită periodic declaraţii oficiale pentru evitarea situaţiilor de dezinformare;
  • f) să adopte o politică şi un plan de comunicare în situaţii de criză;
  • g) să adopte un plan naţional de acţiuni în situaţii de urgenţă;
  • h) să determine necesitatea implicării statului în vânzarea acţiunilor băncilor de importanţă sistemică, în conformitate cu art.541 din Legea nr.121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice;
  • i) să monitorizeze implementarea recomandărilor emise.

În vederea îndeplinirii obiectivelor sale, Comitetul extins are următoarele atribuţii:

  • a) să identifice, să colecteze şi să analizeze informaţiile relevante şi necesare;
  • b) să identifice, să monitorizeze şi să evalueze riscurile sistemice;
  • c) să recomande recunoaşterea instrumentelor macroprudenţiale stabilite de autorităţile din alte state, în cazul depistării unor eventuale ameninţări la adresa stabilităţii financiare;
  • d) să analizeze şi să revizuiască periodic setul de instrumente macroprudenţiale, ţinând cont de evoluţiile politicilor macroprudenţiale în alte state ale lumii, şi să înainteze propuneri de perfecţionare a cadrului legal;
  • e) să aprobe strategia privind politica macroprudenţială fără a aduce atingere prerogativelor şi competenţelor Băncii Naţionale a Moldovei;
  • f) să emită recomandări de măsuri necesare pentru prevenirea, reducerea sau eliminarea riscurilor sistemice;
  • g) să monitorizeze implementarea recomandărilor emise;
  • h) să stabilească, să reevalueze periodic şi să urmărească obiectivele intermediare ale politicii macroprudenţiale;
  • i) să contribuie la punerea în aplicare a recomandărilor din domeniul politicii macroprudenţiale, formulate de organizaţiile internaţionale şi regionale;
  • j) să asigure încheierea unor acorduri de colaborare interinstituţionale privind schimbul de informaţii, responsabilităţile şi cooperarea;
  • k) să deruleze exerciţiile de simulare a crizei în vederea testării procedurilor şi a identificării lacunelor în modalităţile de gestionare a crizelor.

 


Source URL:http://www.bnm.md/en/node/67625

Related links:
[1] https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=132669&lang=ro