Banca Națională a Moldovei a lansat Gala Guvernatorului BNM - o inițiativă care recunoaște și promovează performanța, profesionalismul și contribuțiile decisive din sectorul financiar-bancar la transformarea obiectivelor naționale în rezultate concrete pentru cetățeni, companii și economie.
Prima ediție a fost dedicată proiectului „Moldova în SEPA” - una dintre cele mai importante realizări de până acum în procesul de integrare financiară europeană a Republicii Moldova. Alegerea acestei teme are o semnificație aparte, întrucât la 6 octombrie 2026 se împlinește un an de la conectarea operațională a Republicii Moldova la Zona Unică de Plăți în Euro, SEPA.
În cadrul Galei, guvernatoarea BNM, doamna Anca Dragu, a înmânat trofeul cu aceeași denumire celor nouă bănci din Republica Moldova admise să opereze tranzacții prin SEPA: MOLDOVA-AGROINDBANK; Moldindconbank; VICTORIABANK; OTP Bank; ProCredit Bank; FinComBank; EXIMBANK; ENERGBANK și Euro Credit Bank, care s-a alăturat recent acestui demers.
De asemenea, trofeul „Moldova în SEPA” a fost acordat Asociației Băncilor din Moldova, pentru rolul său în facilitarea dialogului, coordonarea instituțiilor implicate și pregătirea sectorului bancar pentru aderarea și conectarea operațională la SEPA.
„Integrarea în SEPA a fost un obiectiv tehnic complex, dar valoarea acestei integrări este vizibilă în viața familiilor care primesc bani mai repede și cu costuri mai mici, în sprijinul acordat de părinți tinerilor care studiază în străinătate, în activitatea antreprenorilor care lucrează mai simplu cu partenerii europeni și în dezvoltarea unei economii mai conectate și mai competitive. Prin SEPA, integrarea europeană nu mai este doar o direcție spre care privim. Este o realitate care funcționează deja în Republica Moldova: în beneficiul oamenilor și al economiei”, a declarat guvernatoarea BNM, doamna Anca Dragu.
Republica Moldova a devenit parte operațională a SEPA la 6 octombrie 2025. În primele 11 luni de la conectare, prin sistem au fost realizate aproximativ 1,1 milioane de transferuri, în valoare de circa 7,6 miliarde de euro. Utilizarea SEPA le-a permis cetățenilor și agenților economici să economisească aproximativ 15 milioane de euro, costul mediu al unui transfer fiind de circa 1 euro, de peste 14 ori mai mic comparativ cu vechile comisioane SWIFT. În această perioadă, SEPA a procesat peste 80% din numărul transferurilor transfrontaliere în euro către și dinspre zona SEPA, iar în august 2026 ponderea a ajuns la 87%, confirmând consolidarea sa ca principal canal pentru aceste plăți.
Evenimentul a avut loc în cadrul seriei de activități organizate de Banca Națională cu prilejul celor 35 de ani de activitate, marcați în anul 2026. Programul a inclus și o expoziție numismatică organizată de BNM în parteneriat cu Monetăria Statului din România, care a pus în valoare istoria, simbolurile și patrimoniul monetar, precum și parteneriatul bilateral strategic.
