Conform prevederilor art. 41 din Legea nr. 234/2016 cu privire la Depozitarul central unic al valorilor mobiliare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr. 343-346, art.711), cu modificările ulterioare, Depozitarul central este obligat să se adreseze la Banca Națională cu o cerere pentru obținerea permisiunii de a stabili o conexiune cu depozitari din alte state. Cererea va fi evaluată ținând cont de prevederile legii și ale cadrului normativ elaborat în acest sens. Conform prevederilor art. 17 alin. (2) lit. a) și art. 24 din Legea nr. 234/2016, Banca Națională a Moldovei aprobă acte normative cu caracter de reglementare în vederea implementării prezentei legi, inclusiv acte referitoare la activitatea Depozitarului central.
Astfel, în conformitate cu prevederile Legii cu privire la actele normative nr.100 din 22.12.2017, Banca Națională a Moldovei anunță inițierea elaborării proiectului de act normativ prin care va ave loc aprobarea Regulamentului cu privire la autorizarea stabilirii conexiunilor Depozitarului central unic al valorilor mobiliare cu depozitari din alte state.
În contextul celor expuse, pentru eficientizarea procesului de elaborare a proiectului nominalizat, solicităm prezentarea în termen de 10 zile a opiniilor, propunerilor și recomandărilor la adresa poștală: Banca Națională a Moldovei, bd. Grigore Vieru nr. 1, mun. Chișinău sau pot fi expediate Direcției reglementarea, licențierea și dezvoltarea sistemelor de plăți din cadrul BNM la adresa de e-mail: Reglementare.PSP@bnm.md [1]