În conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 100/2017 cu privire la actele normative, Banca Națională a Moldovei anunță inițierea procesului de elaborare a proiectului Hotărârii Comitetului executiv al Băncii Naționale a Moldovei „Pentru aprobarea Instrucțiunii cu privire la raportarea situațiilor financiare anuale și a situațiilor financiare consolidate ale companiilor de asigurare” (în continuare – proiect).
Beneficiarii proiectului sunt entitățile care desfășoară activitatea de asigurare sau de reasigurare în categoriile de „asigurări generale” și/sau de „asigurări de viață”, precum și sucursalele acestora din statele terțe.
Elaborarea proiectului derivă din angajamentele asumate de Republica Moldova, în calitatea sa de stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană, prin Programul național de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru anii 2025-2029, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 306/2025.
Scopul principal al proiectului constă în transpunerea integrală a Directivei 91/674/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1991 privind situațiile financiare anuale și situațiile financiare consolidate ale întreprinderilor de asigurare.
Transpunerea acestei Directive este necesară pentru:
- alinierea cadrului legislativ național la standardele europene în domeniul raportării financiare;
- asigurarea transparenței și comparabilității situațiilor financiare ale societăților de asigurare;
- consolidarea stabilității și credibilității sectorului financiar;
- facilitarea integrării pieței de asigurări din Republica Moldova în spațiul european;
- îndeplinirea angajamentelor asumate în procesul de aderare la Uniunea Europeană.
În vederea eficientizării procesului de elaborare a proiectului menționat, solicităm prezentarea, cel târziu până la 14.06.2026, a propunerilor și recomandărilor pe adresa poștală: Banca Națională a Moldovei, bd. Grigore Vieru nr.1, MD-2005, mun. Chișinău sau în format electronic, pe adresa: sirbnm@bnm.md [1].
