Comitetul executiv al Băncii Naționale a decis, în ședință din 5 iulie 2017, aplicarea sancțiunii de amendă în mărime de 165 364 lei, ceea ce constituie 10 salarii medii pe activități financiare, față de unii foști administratori ai B.C. „UNIBANK” S.A. Suma totală a amenzilor constituie 496 092 de lei.
Sancționarea a fost dispusă pentru încălcarea, în perioada exercitării funcției de administrator, a prevederilor Legii instituțiilor financiare și ale actelor normative ale Băncii Naționale. Încălcările se referă, în principal, la angajarea băncii în riscuri de concentrare (expuneri) excesivă a activelor sale.
Aplicarea de către BNM a sancțiunilor nu exclude și alte pedepse conform legii, inclusiv a celor penale în cazul constatării faptelor ce constituie infracțiune.