Banca Națională a Moldovei (BNM) are doi viceguvernatori noi, Tatiana Ivanicichina și Arcadie Albul, care au primit astăzi votul majorității forului legislativ al Republicii Moldova.
Tatiana Ivanicichina are studii de licență în economie (ASEM) și de master în administrare publică în cadrul Programului Managementul politicilor economice al Columbia University, School of International and Public Affairs, SUA. Noul viceguvernator al BNM are o experiență de peste zece ani în domeniul financiar, activând anterior la Ministerul Finanțelor în calitate de consultant, șef de direcție și Secretar de Stat.
Arcadie Albul la fel a făcut studii universitare la Academia de Studii Economice din Moldova, participând ulterior la mai multe programe de instruiri și de formare profesională la universitățile din SUA. În perioada 2010-2012 a activat în cadrul Băncii Centrale Europene, iar din 2012 până în prezent, în cadrul Bank for International Settlements, Basel, Elveția. Arcadie Albul urmează să preia atribuțiile funcției din 1 martie 2022.
Precizăm că numirile de astăzi suplinesc toate cele trei poziții de viceguvernatori ai BNM, după ce pe 4 noiembrie 2021, Parlamentul l-a aprobat în funcție pe dl. Constantin Șchendra.
Constantin Șchendra a absolvit Academia de Studii Economice din Moldova, specialitatea Relații Economice Internaționale (2005). Viceguvernatorul BNM deține calificarea profesională a Asociației Experților Contabili Autorizați (ACCA), cu sediul la Londra (Marea Britanie) – unul dintre cele mai înalte titluri în domeniul contabilității și raportării financiare conform standardelor internaționale, având și calitatea de membru al acestei asociații. De asemenea, Constantin Șchendra deține Certificatul de auditor eliberat de Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova. Până la numirea în funcția de viceguvernator, a activat la Banca Națională a Moldovei în calitate de director al Departamentului supraveghere bancară.
Mandatul de viceguvernator al BNM este valabil pentru o perioadă de șapte ani.