Reprezentanți ai Băncii Naționale a Moldovei, ai altor autorități de reglementare, profesioniști din sectorul bancar, precum și responsabili din cadrul instituțiilor de plată și de microfinanțare s-au reunit pentru a participa la un atelier practic dedicat măsurilor de precauție privind clienții, bazate pe risc, și promovării incluziunii financiare pentru persoane aflate în situații de vulnerabilitate.
Obiectivul principal al atelierului a vizat consolidarea capacităților instituțiilor financiare de a pune în aplicare măsurile din domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și a finanțării terorismului (AML/CFT), în conformitate cu directivele UE și principiile Grupului de acțiune financiară internațională (GAFI/FATF), care protejează integritatea sistemului financiar, asigurând în același timp accesul tuturor clienților la servicii financiare.
Banca Națională a Moldovei reafirmă că un sistem financiar sănătos se construiește pe transparență, responsabilitate și cunoașterea profundă a nevoilor clienților, elemente care se află în centrul angajamentului său ferm față de buna guvernanță și statul de drept. O abordare proporțională și bine calibrată a riscurilor este cea care asigură, în egală măsură, integritatea sistemului și incluziunea financiară a tuturor categoriilor de populație, reflectând astfel misiunea BNM de a proteja cetățenii și de a contribui la consolidarea unui sector financiar stabil și echitabil.
Atelierul a creat un spațiu de dialog și schimb de experiență între principalele părți implicate și a contribuit la consolidarea cooperării dintre autorități și entitățile supravegheate, în vederea dezvoltării unui sistem financiar sigur și incluziv, capabil să răspundă evoluțiilor actuale și cerințelor internaționale. Această abordare susține o creștere economică durabilă și întărirea coeziunii sociale.
Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Consolidarea regimului de combatere a spălării banilor și recuperarea activelor în Republica Moldova”, care este parte a programului de intervenții al Parteneriatului pentru bună guvernanță (PGG) al Uniunii Europene și Consiliului Europei.
