Banca Națională a Moldovei
Publicat pe (http://www.bnm.md)

Acasă > Global Money Week 2026: aproape două mii de participanți la activitățile BNM dedicate educației financiare

Global Money Week 2026: aproape două mii de participanți la activitățile BNM dedicate educației financiare

 


Banca Națională a Moldovei (BNM) a desfășurat, pe parcursul ultimei săptămâni, un amplu program de activități în cadrul inițiativei internaționale Global Money Week (GMW), reunind aproape două mii de copii, tineri și adulți din întreaga țară.

În calitate de coordonator național al inițiativei Global Money Week în Republica Moldova, BNM a organizat o serie de evenimente dedicate dezvoltării competențelor financiare și aprofundării înțelegerii rolului instituțiilor financiare în economie.

Deschiderea oficială a Global Money Week în Republica Moldova a fost marcată de o lecție publică susținută de guvernatoarea BNM, doamna Anca Dragu, adresată studenților. În cadrul acesteia, tinerii au fost încurajați să adopte decizii financiare responsabile și să valorifice oportunitățile oferite de educație și dezvoltare personală. „Sunteți generația unei țări care își consolidează credibilitatea economică și care își construiește viitorul în spațiul european”, a declarat doamna Anca Dragu.

Agenda evenimentelor a inclus și organizarea întâlnirii „FinanciarELE – comunitatea de leadership feminin”, moderată de guvernatoarea BNM, alături de invitatele speciale: doamnele Natalia Gașițoi, rector al Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Iana Stanțieru, președinta Alianței „Femeile Moldovei” și Irina Chițu, expertă în educație financiară din România. Participantele au analizat stereotipurile de gen, punând accent pe dezvoltarea competențelor de leadership, mentorat și pe crearea unor medii profesionale mai incluzive.

Pe parcursul săptămânii, BNM a desfășurat ateliere de instruire pentru elevi și studenți, axate pe subiecte precum rolul băncii centrale, procesul de formulare a deciziilor de politică monetară, digitalizarea în sistemul financiar, precum și regulile de bază pentru efectuarea plăților online în condiții de siguranță.

Un moment de interes deosebit l-a constituit simularea unei ședințe de politică monetară, organizată cu participarea elevilor Liceului „Aristotel” și condusă de guvernatoarea BNM, doamna Anca Dragu. În cadrul evenimentului, elevii au avut oportunitatea de a înțelege mecanismele de luare a deciziilor la nivelul băncii centrale și de a experimenta, într-un cadru aplicativ, rolul factorilor implicați în stabilirea politicii monetare.

De asemenea, BNM a organizat o sesiune de instruire dedicată studenților Facultății de jurnalism și științe ale comunicării a Universității de Stat din Moldova, în cooperare cu Clubul Presei Economice. Activitatea a vizat dezvoltarea competențelor de analiză și interpretare a datelor disponibile pe site-ul BNM, precum și înțelegerea structurii și redactării unei știri economice.

Activitățile Global Money Week s-au încheiat cu tururi ghidate organizate la sediul BNM, unde copii și tineri din întreaga țară au avut ocazia să descopere, într-un mod interactiv, activitatea băncii centrale. Vizitatorii au aflat informații despre elementele de siguranță ale bancnotelor leului moldovenesc, procesul de producere a acestora, precum și despre rolul BNM în menținerea stabilității financiare. Totodată, un punct de atracție al vizitelor a fost expunerea unui lingou de aur de 12 kilograme, evaluat la peste 32 de milioane de lei.

Evenimentele au fost organizate în cadrul programului „Săptămâna Internațională de Educație Financiară - Global Money Week 2026”, o campanie anuală desfășurată sub egida Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), la care participă 176 de țări, inclusiv Republica Moldova.

„Banca Națională a Moldovei este alături de toți cetățenii, pentru a-i ajuta să înțeleagă mai bine mediul economic, să ia decizii informate și să își construiască un viitor financiar sigur. Vom continua să dezvoltăm inițiative de educație financiară, pentru a construi o societate mai responsabilă și mai pregătită pentru provocările economice ale viitorului”, afirmă guvernatoarea BNM, doamna Anca Dragu, cu prilejul încheierii Global Money Week 2026.

Cea de-a 14-a ediție a inițiativei, organizată în perioada 16-22 martie 2026, a avut ca obiectiv încurajarea tinerilor să își dezvolte cunoștințele, atitudinile și comportamentele necesare pentru a lua decizii financiare responsabile și bine fundamentate.

 


Sursa URL:http://www.bnm.md/ro/content/global-money-week-2026-aproape-doua-mii-de-participanti-la-activitatile-bnm-dedicate