Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, a avut o întrevedere cu Asta Kuniyoshi, vicepreședinta Consiliului Băncii Lituaniei.
Discuțiile s-au axat, în mod special, pe rezultatele proiectului Twinning „Consolidarea Supravegherii, Guvernanței Corporative și Gestionării Riscurilor în sectorul financiar”, care a ajuns la final, și continuarea colaborării bilaterale în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
În acest sens, Anca Dragu a apreciat sprijinul acordat de colegii din Lituania pentru implementarea proiectului respectiv, care a impulsionat reformele în sectorul financiar-bancar, contribuind astfel la punerea în aplicare ale Acordului și Agendei de Asociere dintre Moldova și UE.
Anca Dragu a adăugat că își dorește dezvoltarea pieții financiare locale, iar experiența băncii centrale a Lituaniei în acest sens este binevenită.
Totodată, guvernatoarea a reiterat că se așteaptă la o mai bună intermediere financiară în Republica Moldova, astfel încât să fie create cât mai multe beneficii pentru mediul de afaceri și cetățeni.
La rândul său, Asta Kuniyoshi a reconfirmat sprijinul băncii centrale de la Vilnius în parcursul european al Republicii Moldova, precum și importanța cooperării bilaterale care să ajute la modernizarea sectorului bancar, creșterea economică și îmbunătățirea vieții oamenilor.
Proiectul Twinning: „Consolidarea Supravegherii, Guvernanței Corporative și Gestionării Riscurilor în sectorul financiar” a fost lansat pe 18 octombrie 2021 și se încheie în acest an. Partenerii BNM sunt Banca Națională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară din România, Banca centrală a Țărilor de Jos și Banca centrală a Lituaniei.