Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, doamna Anca Dragu, a participat la prezentarea raportului „Regional Economic Outlook” - un eveniment dedicat analizei perspectivelor economice și provocărilor comune ale Europei Centrale, de Est și de Sud-Est, organizat în cadrul Reuniunilor anuale ale Grupului Băncii Mondiale (GBM) și Fondului Monetar Internațional (FMI) , la Washington.
Evenimentul, condus de Alfred Kammer, director al Departamentului European al FMI, a reunit guvernatori ai băncilor centrale și miniștri de finanțe din regiune pentru a discuta provocările economice, cu accent pe menținerea stabilității financiare, gestionarea presiunilor inflaționiste și accelerarea reformelor structurale.
În discursul său, doamna Anca Dragu a subliniat progresele Republicii Moldova în modernizarea cadrului financiar, consolidarea stabilității macroeconomice și integrarea în piața europeană a plăților și serviciilor financiare.
„Anul 2025 a fost un test de reziliență pentru economiile din regiune. În fața unui context global volatil, Republica Moldova a reușit să mențină stabilitatea financiară, să reducă inflația și să continue reformele necesare pentru integrarea în piața europeană. Independența băncii centrale rămâne fundamentul credibilității politicii monetare, iar stabilitatea financiară - o condiție fundamentală pentru creștere economică”, a subliniat doamna Anca Dragu.
Referindu-se la agenda europeană a Republicii Moldova, guvernatoarea a evidențiat că aderarea țării la Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA) și alinierea cadrului de supraveghere financiară la standardele Uniunii Europene confirmă direcția ireversibilă a reformelor.
„Integrarea europeană este forța care impulsionează transformarea economică a Republicii Moldova. Prin stabilitate, transparență și digitalizare, consolidăm poziția țării în regiune și construim o economie competitivă și incluzivă, orientată spre cetățeni și mediul de afaceri”, a menționat guvernatoarea BNM. În cadrul discuțiilor din cadrul evenimentului, au fost abordate provocările macroeconomice regionale, perspectivele de creștere pe termen mediu și coordonarea politicilor monetare și fiscale în contextul global actual, cu un accent deosebit pe reformele structurale și adaptarea economiilor la tranziția digitală și verde.
Regional Economic Outlook este un raport publicat periodic de Fondul Monetar Internațional (FMI), care analizează situația economică și perspectivele pe termen scurt și mediu ale diferitelor regiuni ale lumii. Prezentarea rezultatelor acestui raport de către Departamentul European al FMI, în cadrul Reuniunilor anuale ale FMI și GBM, oferă guvernatorilor băncilor centrale și miniștrilor de finanțe din Europa Centrală, de Est și de Sud-Est un cadru de dialog dedicat perspectivelor macroeconomice regionale, al provocărilor de politică monetară și fiscală, precum și al bunelor practici privind consolidarea stabilității financiare și a cooperării regionale.
