Casetă extrasă din:
Raport asupra inflației nr.1, februarie 2015 [1]
În trimestrul IV, 2014 pe piaţa valutară internaţională a fost sesizat un fenomen mai rar întâlnit, în decursul a trei luni rubla rusească s-a depreciat cu circa 47.6 la sută în comparaţie cu dolarul SUA. Astfel dacă în luna septembrie 2014 un dolar SUA putea fi tranzacţionat în medie pentru 37.87 ruble, atunci în luna decembrie 2014 acesta era tranzacţionat în medie pentru 55.91 ruble (graficul nr. 1). Totodată, conform datelor cu privire la transferurile de mijloace băneşti prin intermediul băncilor din Republica Moldova, circa 37.3 la sută din aceste transferuri le reprezintă cele în rublele ruseştiConform datelor pentru primele nouă luni (până la intensificarea ritmului de depreciere a rublei ruseşti) ale anului 2014. Ponderea s-a calculat pe baza datelor exprimate în USD. (graficul nr. 2). Reieșind din acest fapt este oportun să analizăm impactul acestei deprecieri asupra transferurilor în ruble exprimate în dolari SUA, dar şi în lei moldoveneşti.
De menţionat că, pentru populaţie este dificil să conceapă cum deprecierea rublei faţă de dolarul SUA influenţează cursul de schimb al leului moldovenesc în raport cu rubla rusească. La panoul informativ al băncilor licenţiate cu privire la cursurile de tranzacţionare a valutelor este afişat doar că un dolar SUA costă spre exemplu 15.10 lei, o rublă rusească – 0.29 lei, moneda unică europeană – 18.80 lei. Analizând această informaţie, fără a poseda unele cunoştinţe cu privire la stabilirea cursului de schimb, este evident că nu poţi percepe ce ar avea în comun deprecierea rublei ruseşti faţă de dolarul SUA şi aprecierea leului moldovenesc în comparaţie cu rubla rusească.
Stabilirea cursului de schimb MDL/RUB se determină prin multiplicarea cursului oficial al leului moldovenesc faţă de dolarul SUA cu cursul dolarului SUA faţă de rubla rusească stabilit pe piaţa internaţională la ora 14:00, ora Chişinăului (sau prin divizarea cursului MDL/USD la cursul RUB/USD, conform Regulamentului cu privire la stabilirea cursului oficial al leului moldovenesc faţă de valutele străine, art. 10). Prin urmare, evoluţia cursului de schimb MDL/RUB este influenţat de doi factori:
- Cursul de schimb MDL/USD –este un factor intern, ce poate fi gestionat de Banca Naţională a Moldovei.
- Cursul de schimb RUB/USD –este un factor extern, ce nu poate fi gestionat de Banca Naţională a Moldovei, deoarece stabilirea cursului de schimb al RUB/USD este o atribuţie a Băncii Centrale a Federaţiei Ruse.
În continuare se va prezenta un exemplu simplu ce ar elucida care este impactul deprecierii cursului RUB/USD şi MDL/USD asupra cursului MDL/RUB.
Tabelul nr. 1
Impactul deprecierii cursului RUB/USD şi MDL/USD asupra cursului MDL/RUB
|
Date efective |
Fixarea cursului MDL/USD |
Fixarea cursului RUB/USD |
||||||
Cadranul I |
Cadranul II |
Cadranul III |
|||||||
09.2014 |
12.2012 |
Δdeprecierea (+)/aprecierea(-) cursului de schimb din luna decembrie în comparaţie cu luna septembrie , % |
09.2014 |
12.2012 |
Δ, % |
09.2014 |
12.2012 |
Δ, % |
|
MDL/USD |
14.3208 |
15.4354 |
7.8 |
14.3208 |
14.3208 |
0.0 |
14.3208 |
15.4354 |
7.8 |
RUB/USD |
37.8700 |
55.9051 |
47.6 |
37.8700 |
55.9051 |
47.6 |
37.8700 |
37.8700 |
0.0 |
MDL/RUBraportul dintre cursul MDL/USD şi RUB/USD |
0.3782 |
0.2761 |
-27.0 |
0.3782 |
0.2562 |
-32.3 |
0.3782 |
0.4076 |
7.8 |
Analiza datelor din cadranul I al tabelului nr. 1 arată că, pe parcursul trimestrului IV, 2014 s-a consemnat atât o depreciere a cursului MDL/USD (7.8 la sută), cât şi a RUB/USD (47.6 la sută). De menţionat că, deprecierea cursului RUB/USD a fost una net superioară celei aferente cursului MDL/USD, fapt ce a contribuit la aprecierea leului moldovenesc faţă de rubla rusească cu circa 27.0 la sută. Această apreciere presupune că, dacă în luna septembrie la convertirea a 100 ruble ruseşti populaţia încasa 37.82 lei, atunci în luna decembrie doar 27.61 lei. Pentru a înţelege mai bine impactul acestor deprecieri asupra cursului MDL/RUB s-au creat două scenarii în care s-a fixat rând pe rând cursul de schimb MDL/USD, apoi RUB/USD. În consecinţă, putem vizualiza care ar fi fost cursul de schimb MDL/RUB la neutralizarea unui factor. În cadranul II al tabelului nr. 1 este prezentat scenariul care presupune că cursul de schimb MDL/USD din luna decembrie ar fi egal cu cel din luna septembrie, în acest caz nu s-ar fi consemnat deprecierea cursului MDL/USD. Astfel, evoluţia cursului MDL/RUB este influenţată în exclusivitate de evoluţia cursului RUB/USD. În aceste condiţii observăm că, cursul de schimb MDL/RUB s-ar fi apreciat cu 32.3 la sută, o apreciere mai pronunţată decât au prezentat datele efective (32.3 la sută > 27.0 la sută). Totodată, dacă analizăm scenariul în care cursul de schimb RUB/USD nu s-ar fi depreciat pe parcursul trimestrului, iar în cazul cursului MDL/USD se înregistrează datele efective (cadranul III aferent tabelului nr. 1), se conturează că, cursul de schimb MDL/RUB s-ar fi depreciat cu 7.8 la sută (37.82 lei < 40.76 lei). Deci, aprecierea pronunţată a cursului MDL/RUB pe parcursul trimestrului IV, 2014 a fost influenţată în exclusivitate de deprecierea cursului RUB/USD pe piaţa internaţională.
Pentru a înţelege care este impactul acestei deprecieri majore a cursului de schimb RUB/USD asupra unei părţi semnificative ale veniturilor populaţiei (transferurile în ruble ruseşti), se propune spre analiză graficul nr. 3, în care este prezentată evoluţia în termeni anuali a transferurilor de ruble ruseşti recalculate în lei, având la bază datele cu privire la transferurile de ruble prin intermediul băncilor din Republica Moldova şi a cursului de schimb MDL/USD şi RUB/USD. Analiza graficului nr. 3 denotă că, pe parcursul anului 2013 şi în prima jumătate a anului 2014 ritmul anual de creştere a transferurilor de ruble ruseşti a fost unul pronunţat, astfel poziţionându-se la un nivel mediu de circa 50.0 la sută. Totodată, în a doua jumătate a anului 2014 se observă o temperare rapidă a acestuia, ca în luna noiembrie 2014 să înregistreze un ritm de minus 2.5 la sută. În acelaşi timp, dacă convertim aceste transferuri în dolari SUA, constatăm o temperare şi mai pronunţată a ritmului anual (minus 30.6 la sută în luna noiembrie 2014), drept consecinţă a deprecierii cursului de schimb RUB/USD (graficul nr. 4). De menţionat că, dacă în primele opt luni ale anului deprecierea cursului MDL/USD a reuşit să estompeze o parte din efectul generat de deprecierea cursului RUB/USD, începând cu luna septembrie 2014 deprecierea cursului de schimb MDL/USD nu a mai putut reduce efectul negativ generat de deprecierea cursului de schimb RUB/USD (graficul nr. 3). Deci, temperarea pronunţată a ritmului anual de creştere a transferurilor de ruble ruseşti prin suprapunere cu deprecierea puternică a cursului de schimb RUB/USD au forţat în luna octombrie 2014 părăsirea palierului pozitiv de către ritmul anual de creştere a transferurilor de ruble ruseşti exprimate în lei (minus 1.1 la sută). Totodată, în luna noiembrie 2014 acesta s-a diminuat mai accentuat, consemnând un nivel de minus 20.0 la sută (graficul nr. 3).