La 31 decembrie 2021, activele oficiale de rezervă au constituit 3 901,88 mil. dolari SUA, în creștere cu 120,46 mil. dolari SUA în comparație cu 30 noiembrie 2021, când acestea au însumat 3 781,42 mil. dolari SUA.
Majorarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată de:
- înregistrarea creditelor în favoarea Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova, ECF (Extended Credit Facility) și EFF (Extended Fund Facility) tranșa I, debursate de Fondul Monetar Internațional: 79,79 mil. dolari SUA;
- înregistrarea suportului bugetar în favoarea Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova debursat de Comisia Europeană, în numele UE: 67,95 mil. dolari SUA (echivalentul a 60 mil. EUR);
- intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate: 12,05 mil. dolari SUA;
- înregistrarea creditelor și a granturilor în favoarea Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova pentru proiecte investiționale: 8,23 mil. dolari SUA;
- aprecierea cursurilor de schimb ale valutelor componente ale rezervelor valutare în raport cu dolarul SUA: 5,90 mil. dolari SUA;
- înregistrarea suportului bugetar în favoarea Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova din partea Asociației Internaționale de Dezvoltare: 1,17 mil. dolari SUA;
- intrările nete în contul Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă: 0,11 mil. dolari SUA;
- veniturile din gestionarea rezervelor valutare: 0,04 mil. dolari SUA;
- alte intrări nete: 1,53 mil. dolari SUA.
Totodată, pe parcursul perioadei de raportare, diminuarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată de:
- intervențiile nete pe piața valutară internă sub formă de vânzări de valută: 35,80 mil. dolari SUA;
- plățile aferente serviciului datoriei publice externe a Republicii Moldova: 10,02 mil. dolari SUA;
- plățile Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova: 9,47 mil. dolari SUA;
- reevaluarea valorilor mobiliare menținute în portofoliul de investiții: 1,02 mil. dolari SUA.
Tabel:
Activele oficiale de rezervă și activele externe nete, mii dolari SUA
|
Sold la 31 decembrie 2021 |
Sold la 30 noiembrie 2021 |
Modificarea în decembrie 2021 |
Modificarea cumulativă de la finele anului 2020 |
Activele oficiale de rezervă |
3 901 878,47 |
3 781 424,33 |
120 454,14 |
118 339,99 |
Activele externe nete |
3 809 349,55 |
3 689 067,60 |
120 281,95 |
167 119,83 |