Pentru asigurarea și menținerea stabilității prețurilor BNM implementează regimul țintirii directe a inflației, stabilind o țintă cantitativă a inflației (calculată în baza indicelui prețurilor de consum) de 5,0 la sută anual cu o posibilă deviere de ±1,5 puncte procentuale pe termen mediu.
Regimul cursului de schimb este cel de flotare gestionată, fără a avea o țintă prestabilită a cursului de schimb al monedei naționale.
Conform prevederilor art. 2 din Legea nr. 548 - XIII din 21 iulie 1995 cu privire la Banca Naţională a Moldovei, cu modificările şi completările ulterioare, rata de bază reprezintă rata dobânzii de politică monetară stabilită de Consiliul de administraţie şi publicată periodic de Banca Naţională. De menţionat că, rata de bază şi rata de refinanţare sunt sintagme sinonime, fiind utilizate în perioade diferite în funcţie de obiectivele politicii monetare a BNM.
Informaţia cu privire la evoluţia ratei de bază, precum şi a ratelor dobânzilor la instrumentele de reglementare monetară ale BNM poate fi vizualizată pe pagina oficială WEB a BNM. [1]
Pentru a obţine informaţia autorizată cu privire la evoluţia ratei de bază e necesar de a prezenta o cerere scrisă pe adresa BNM: bd. Grigore Vieru nr. 1, MD-2005, mun. Chişinău.
Informaţia privind evoluţia inflaţiei poate fi găsită pe pagina web oficială a Biroului Naţional de Statistică, instituţie responsabilă de calculul şi prezentarea datelor statistice, printre care şi IPC - http://www.statistica.md/pageview.php?l=ro&idc=335&id=2344 [2].
Legături conexe:[1] http://www.bnm.md/ro/content/ratele-dobanzilor?base_rates_full [2] http://www.statistica.md/pageview.php?l=ro&idc=335&id=2344 [3] http://www.bnm.md/ro/search?hashtags[0]=rata de baza