Banca Națională a Moldovei (BNM) a organizat recent o serie de ateliere de instruire online la care au participat peste 200 de reprezentanți ai instituțiilor financiare nebancare. În cadrul acestor sesiuni, participanți din organizații de creditare nebancară, asociații de economii și împrumut, precum și din domeniile asigurărilor, reasigurărilor și al intermediarilor în asigurări și/sau reasigurări au beneficiat de instruiri privind cerințele aferente prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului.
Atelierele de instruire au avut drept scop consolidarea capacității participanților de a implementa eficient măsurile legale și de reglementare în domeniu. Subiectele abordate au inclus: evaluarea riscurilor de spălare a banilor și finanțare a terorismului, elaborarea și actualizarea programelor interne, aplicarea politicilor și procedurilor de cunoaștere a clientelei în conformitate cu cerințele actualizate, utilizarea corespunzătoare a măsurilor de precauție în funcție de gradul de risc, monitorizarea și raportarea activităților suspecte către Serviciul de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, păstrarea datelor, elementele sistemului de control intern, precum și cerințele privind aplicarea măsurilor restrictive internaționale.
Evenimentul a facilitat schimbul de experiențe și opinii între participanți, oferindu-le un cadru potrivit pentru a discuta provocările întâmpinate în procesul de aplicare a cerințelor legislației și pentru a identifica măsuri necesare de a fi implementate în funcție de riscurile specifice activităților desfășurate.
BNM își reafirmă angajamentul de a sprijini entitățile raportoare în aplicarea cerințelor legale și va continua să organizeze sesiuni de instruire în acest domeniu pe parcursul anului curent. Instruirile se vor concentra, în mod special, pe aplicarea prevederilor Regulamentului Băncii Naționale privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului în activitatea instituțiilor financiare nebancare.
