ANUNŢ
privind iniţierea, organizarea şi desfăşurarea consultării publice a proiectului de decizie
Banca Națională a Moldovei inițiază, începând cu data de 23.11.2018, consultarea publică a proiectului Hotărârii Comitetului executiv al Băncii Naționale a Moldovei „Pentru modificarea și completarea Regulamentului cu privire la raportarea informației aferente balanței de plăți”.
Elaborarea proiectului este condiționată de abrogarea art.38 din Legea Instituțiilor financiare, la care se face referință în Regulamentul cu privire la raportarea informației aferente balanței de plăți, capitolul V Responsabilitatea.
Prezentul proiect are drept scop aducerea în concordanță a prevederilor capitolului V din regulament cu prevederile Legii instituțiilor financiare și ale Legii privind activitatea băncilor.
Proiectul de decizie este elaborat în temeiul art. 5 lit. k) și art. 72 din Legea nr. 548-XIII din 21 iulie 1995 cu privire la Banca Națională a Moldovei (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 56-57/624 din 12.10.1995), cu modificările și completările ulterioare.
Recomandările pe marginea proiectului de decizie, supus consultării publice, pot fi expediate până pe data de 7 decembrie 2018 pe adresa electronică: dsmf.drs@bnm.md [1] sau pe adresa poștală: bd. Grigore Vieru nr.1, MD-2005, mun. Chișinău.
Proiectul Hotărârii Comitetului executiv al Băncii Naționale a Moldovei „Pentru modificarea și completarea Regulamentului cu privire la raportarea informației aferente balanței de plăți” și nota de argumentare sunt disponibile pe pagina web [2] a Băncii Naționale a Moldovei.
NOTĂ DE ARGUMENTARE
la proiectul Hotărârii Comitetului executiv al Băncii Naționale a Moldovei
„Pentru modificarea și completarea Regulamentului cu privire la raportarea
informației aferente balanței de plăți”
1. Denumirea autorului și, după caz, a participanților la elaborarea proiectului
Banca Națională a Moldovei
2. Condițiile ce au impus elaborarea proiectului de act normativ și finalitățile urmărite
Elaborarea proiectului de modificare și completare a Regulamentului cu privire la raportarea informației aferente balanței de plăți este condiționată de abrogarea art.38 din Legea Instituțiilor financiare, la care se face referință în regulament, capitolul V Responsabilitatea.
3. Descrierea gradului de compatibilitate pentru proiectele care au ca scop armonizarea legislației naționale cu legislația Uniunii Europene
Prezentul proiect nu este o armonizare a legislației naționale cu legislația Uniunii Europene, dar are drept scop aducerea în concordanță cu legislația națională, și anume a prevederilor capitolului V din regulament cu prevederile Legii instituțiilor financiare și ale Legii privind activitatea băncilor.
4. Principalele prevederi ale proiectului și evidențierea elementelor noi
Principala prevedere a proiectului este concordarea prevederilor capitolului V. Responsabilitatea cu prevederile Legii instituțiilor financiare și ale Legii privind activitatea băncilor. O altă modificare are caracter de precizare.
5. Fundamentarea economico-financiară
Fundamentarea economico-financiară nu este necesară, deoarece implementarea modificărilor la regulament nu implică cheltuieli financiare și nu generează venituri.
6. Modul de încorporare a actului în cadrul normativ în vigoare
Intrarea în vigoare a proiectului nu va conduce la modificarea altor acte normative.
7. Avizarea și consultarea publică a proiectului
Avizarea și consultarea publică a proiectului va avea loc conform Regulamentului privind asigurarea transparenței în procesul de elaborare și adoptare a deciziilor Băncii Naționale a Moldovei.
8. Constatările expertizei anticorupție
Expertiza anticorupție va fi efectuată după expunerea publică în procesul transparenței decizionale, colectarea avizelor și elaborarea variantei finale a proiectului.
9. Constatările expertizei de compatibilitate
Expertiza de compatibilitate nu este necesară, deoarece proiectul nu prevede o armonizare directă a legislației naționale cu legislația Uniunii Europene.
10. Constatările expertizei juridice
Întrucât prin acest proiect se urmărește aducerea în concordanță a prevederilor capitolului V din regulament cu prevederile Legii instituțiilor financiare și ale Legii privind activitatea băncilor, expertiza juridică nu este necesară.