În temeiul art. 20 alin.(1) lit. a) din Legea nr.100/2017 cu privire la actele normative, Banca Națională a Moldovei anunță inițierea elaborării proiectului hotărârii Comitetului executiv al Băncii Naționale a Moldovei „Pentru modificarea Regulamentului privind stabilirea cursului oficial al leului moldovenesc față de valutele străine”.
Inițierea elaborării proiectului hotărârii prenotat derivă din intenția Băncii Naționale a Moldovei de a introduce prevederi suplimentare în regulament, în scopul asigurării optimizării procesului de analiză a informației recepționate în cadrul rapoartelor cu privire la sumele de valută străină cumpărate și vândute de către bănci contra lei moldovenești, precum și a eficientizării măsurilor de supraveghere conexe în contextul procedurilor de AML.
Versiunea în vigoare a regulamentului poate fi accesată aici: https://www.bnm.md/ro/content/regulamentul-privind-stabilirea-cursului-o... [1]
În scopul eficientizării procesului de elaborare a proiectului hotărârii, solicităm prezentarea, în termen de până la data de 03 septembrie 2021, a propunerilor și recomandărilor pe adresa poștală: Banca Națională a Moldovei, bd. Grigore Vieru nr.1, MD-2005, mun. Chișinău sau, în format electronic, dlui Ghenadie Coșpormac, pe adresa de e-mail: Ghenadie.Cospormac@bnm.md [2].
Pentru informații adiționale pot fi contactate persoanele responsabile: Ghenadie Coșpormac, tel. 022 822 218, e-mail: Ghenadie.Cospormac@bnm.md [2] sau Vasile Gudima, tel. 022 822 264, e-mail: Vasile.Gudima@bnm.md [3].