Ţintirea directă a inflaţiei reprezintă strategia de politică monetară prin care BNM stabileşte o țintă pentru rata inflației pe o anumită perioadă, pe care trebuie să o atingă folosind instrumentele şi măsurile de politică monetară.

Strategia de țintire directă a inflației include patru elemente principale:

• un mandat explicit al BNM de a urmări stabilitatea prețurilor ca obiectiv fundamental al politicii monetare, pe de o parte, și un grad înalt de autonomie operațională, pe de altă parte;
• țintă cantitativă explicită pentru inflație;
• responsabilitatea BNM pentru performanța în atingerea țintei inflației, în principal prin cerințe de transparență sporită pentru strategia și implementarea politicii monetare;
• decizii de politică monetară bazate pe analiza de perspectivă (engl. forward-looking) a presiunilor inflaționiste, luând în considerație un spectru larg de informație.

 Scopul țintirii directe a inflaţiei

Asigurarea stabilităţii preţurilor şi menţinerea ratei inflaţiei la un nivel redus constituie cel mai important obiectiv al Băncii Naţionale a Moldovei, deoarece aceasta contribuie la crearea unui cadru economic relativ stabil care să permită dezvoltarea economică şi asigurarea unui nivel susţinut al creşterii economice.

În acest context, Banca Naţională a Moldovei consideră că o ţintă joasă, relativ stabilă şi credibilă a inflaţiei:

• va menţine ratele nominale ale dobânzii la un nivel redus, care vor stimula investiţiile pe termen lung şi vor permite păstrarea competitivităţii agenţilor economici pe plan intern şi extern;
• va descuraja activităţile speculative şi va consolida stabilitatea financiară;
• va sprijini creşterea economică de durată, crearea locurilor de muncă şi va duce la creşterea productivităţii, ceea ce va îmbunătăţi calitatea vieţii populaţiei;
• va proteja populaţia cu venituri fixe şi păturile social-vulnerabile, care sunt afectate în special de rata înaltă a inflaţiei prin erodarea veniturilor din investiţii şi a plăţilor sociale (pensii, indemnizaţii etc.).

Realizarea ţintei inflaţioniste

Pentru asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu, Banca Naţională a Moldovei depune efort pentru menţinerea inflaţiei (măsurate prin indicele preţurilor de consum) la nivelul de 5.0 la sută anual cu o posibilă deviere de ± 1.5 puncte procentuale, fiind considerat nivelul optim pentru creşterea şi dezvoltarea economică a Republicii Moldova pe termen mediu. Ţinta inflaţiei ia în considerație convergenţa pe termen lung a economiei Republicii Moldova în relaţie cu principalii săi parteneri comerciali, creşterea continuă a productivităţii în toate sectoarele economiei şi transformările structurale din economia naţională.

Atingerea ţintei de 5.0 la sută anual este realizată prin utilizarea instrumentului principal de politică monetară – operaţiunile de piaţă deschisă. În acelaşi timp, BNM utilizează şi instrumentele auxiliare de politică monetară, precum facilităţile permanente, norma rezervelor obligatorii şi intervenţiile pe piaţa valutară. Aceste instrumente au un impact direct asupra nivelului ratelor dobânzilor nominale pe termen scurt pe piaţa monetară. În scopul realizării ţintei inflaţiei, condiţiile pe piaţa monetară sunt dirijate de BNM prin stabilirea de către Consiliul de administraţie a indicatorului principal pentru piaţa monetară interbancară pe termen scurt – rata de bază.

Ședințele Consiliului de administrație privind promovarea politicii monetare au loc în fiecare lună. Acestea sunt fundamentate pe materialele elaborate în cadrul ciclurilor interne de analiză și prognoză. Astfel, în cazul când prognoza inflației pe termen mediu este superioară țintei, de regulă, Consiliul de administraţie adoptă măsuri restrictive de politică monetară, iar când aceasta este inferioară țintei, măsurile sunt stimulative. Vorbind despre instrumentul principal – rata de bază, majorarea acesteia este considerată o măsură restrictivă, iar diminuarea ei – măsură stimulativă.

Transmisia impulsurilor generate de instrumentele de politică monetară spre inflaţie este propagată prin lanţuri complexe de cauză-efect care reprezintă deciziile agenţilor economici şi ale gospodăriilor casnice la măsurile de politică monetară. Acest proces este denumit mecanismul de transmisie monetară și apare ca modificare a condiţiilor monetare, influenţând astfel cererea de bunuri şi servicii, prin urmare şi inflația.