Accessibility options

  • Schedule of reception of citizens by the Executive Board of the National Bank of Moldova.
    The registration of applicants for an audience is carried out based on a written request on the subject addressed.


  • Anca Dragu, Governor

    1st Wednesday of the month: 14.00-16.00;
    Telephone: +373 22 822 606.


  • Vladimir Munteanu, First Deputy Governor

    2nd Wednesday of the month: 14.00-16.00;
    Telephone: +373 22 822 606.


  • Tatiana Ivanicichina, Deputy Governor

    3rd Wednesday of the month: 14.00-16.00;
    Telephone: +373 22 822 607.


  • Constantin Șchendra, Deputy Governor

    4th Wednesday of the month: 14.00-16.00;
    Telephone: +373 22 822 607.

Please, note the requirements for receiving and examining petitions and requests for access to information of public interest addressed to the National Bank of Moldova!

Details

 

Main navigation BNM

Expand Hide
21.01.2020

Evoluția indicatorilor monetari în luna decembrie 2019



În luna decembrie 2019, baza monetară1 s-a majorat cu 541,3 milioane lei (1,2 la sută) față de luna precedentă și a constituit 46 851,0 milioane lei, fiind cu 7,6 la sută mai mare față de decembrie 2018.

Diagrama 1.
Evoluția masei monetare în luna decembrie 2019 comparativ cu luna precedentă

Masa monetară M02 (Bani în circulație) s-a majorat cu 374,3 milioane lei sau cu 1,7 la sută față de luna noiembrie 2019 și a constituit 22 953,2 milioane lei, cu 8,9 la sută mai mult față de decembrie 2018 (diagrama 1).

Masa monetară M13 s-a majorat cu 1 051,0 milioane lei sau cu 2,5 la sută față de luna noiembrie  și  a constituit  42 629,7 milioane lei, cu 8,8 la sută mai mult față de perioada similară a anului precedent.

Masa monetară M24 s-a majorat cu 1 779,3 milioane lei sau cu 2,9 la sută față de luna noiembrie și a constituit 63 137,0 milioane lei, cu 8,2 la sută mai mult față de perioada similară a anului precedent.

Masa monetară M35 s-a majorat cu 2046,2 milioane lei (2,3 la sută), fiind cu 8,1 la sută superioară celei din luna decembrie 2018.

Diagrama 2.
Dinamica depozitelor6, %

* modificare față de perioada similară a anului precedent.

Soldul depozitelor în moneda națională  s-a majorat cu 1 405,0 milioane lei și a constituit 40 183,8 milioane lei, reprezentând o pondere de 60,0 la sută din soldul total al depozitelor, cel al depozitelor în valută (recalculat în lei)  a  crescut  cu 266,9 milioane lei, până la nivelul de 26 813,7 milioane lei, având o pondere de 40,0 la sută (diagrama 2).

Soldul cererilor față de economie7 a crescut în luna de raportare cu 128,2 milioane lei (0,3 la sută) ca  urmare  a  majorării cererilor față  de  economie în moneda națională  cu 304,1 milioane lei (1,1 la sută), iar cererile  în valută (exprimate în MDL) au scăzut  cu 175,9 milioane lei (1,0 la sută) (diagrama 3).

De menționat că cererile față de economie în valută, exprimate în USD, au crescut pe parcursul perioadei de referință cu 3,2 milioane USD (0,3 la sută).

Majorarea soldului cererilor față de economie în moneda națională  a fost determinată de creșterea soldului cererilor față de sectorul societăților comerciale nefinanciare cu capital majoritar public, a soldului  cererilor față de mediul financiar nebancar  și   a  soldului  cererilor față de alte sectoare rezidente (inclusiv persoane fizice) cu 53,6 milioane lei (7,5 la sută),   cu 68,2 milioane lei (10,8 la sută)  și cu 225,2 milioane lei (1,6 la sută), respectiv, în timp ce soldul cererilor față de sectorul societăților comerciale nefinanciare cu capital majoritar privat s-a redus cu 42,9 milioane lei (0,4 la sută).

Diagrama 3.
Dinamica cererilor față de economie

* modificare față de perioada similară a anului precedent.

Evoluția soldului cererilor față de economie în valută (exprimate în MDL)  a fost influențată de scăderea soldului cererilor față de sectorul societăților comerciale nefinanciare cu capital majoritar public cu 13,4 milioane lei (9,1 la sută), a soldului cererilor față de sectorul societăților comerciale nefinanciare cu capital majoritar privat  cu 179,7  milioane lei (1,2 la sută)  și  a soldului  cererilor față de alte sectoare rezidente (inclusiv persoane fizice)  cu 0,6  milioane lei (0,2 la sută),  în timp ce soldul cererilor față de mediul financiar nebancar a  crescut cu 17,8 milioane lei (1,9 la sută). 

 


1. Baza monetară în sens larg include banii puși în circulaţie de către Banca Naţională a Moldovei (cu excepția numerarului în casa Băncii Naționale a Moldovei), rezervele bancare în lei (menţinute în conturile corespondente la Banca Naţională a Moldovei), rezervele obligatorii în valută, depozitele “overnight” ale băncilor și depozitele la vedere ale altor organizaţii la Banca Naţională a Moldovei.

2. Banii în circulaţie M0 reprezintă banii în numerar puși în circulaţie de către Banca Naţională a Moldovei, cu excepția numerarului în casele băncilor şi în casa Băncii Naționale a Moldovei.

3. Masa monetară M1 include banii în circulație (M0) și depozitele  la vedere în lei moldovenești ale rezidenților.

4. Masa monetară M2 include agregatul monetar (M1), depozitele la termen în lei moldovenești ale rezidenților și instrumentele pieței monetare.

5. Masa monetară M3 include masa monetară M2 şi depozitele  în valută  exprimate în lei moldovenești ale rezidenților.

6. Depozitele sunt structurate  pe sectoare instituționale, în conformitate cu Instrucțiunea cu privire la modul de completare de către băncile licențiate a Raportului privind statistica monetară (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 206-215 din 2 decembrie 2011). Alte sectoare rezidente includ sectoarele gospodării ale populaţiei (persoane fizice, persoanele fizice care practică activitate) și instituţii fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populaţiei.

7. Conform metodologiei FMI, din totalul cererilor față de economie (inclusiv dobânda calculată la creditele băncilor aflate în proces de lichidare) sunt excluse creditele nerezidenților, interbancare și creditele acordate Guvernului Republicii Moldova.

Subscribe to Newsletter
CAPTCHA
This question is for testing whether or not you are a human visitor and to prevent automated spam submissions.
See all: