Accessibility options

  • Schedule of reception of citizens by the Executive Board of the National Bank of Moldova.
    The registration of applicants for an audience is carried out based on a written request on the subject addressed.


  • Anca Dragu, Governor

    1st Wednesday of the month: 14.00-16.00.


  • Petru Rotaru, First Deputy Governor

    2nd Wednesday of the month: 14.00-16.00.


  • Tatiana Ivanicichina, Deputy Governor

    3rd Wednesday of the month: 14.00-16.00.


  • Constantin Șchendra, Deputy Governor

    4th Wednesday of the month: 14.00-16.00.


  • Mihnea Constantinescu, Deputy Governor

    5th Wednesday of the month: 14.00-16.00.

Please, note the requirements for receiving and examining petitions and requests for access to information of public interest addressed to the National Bank of Moldova!

Details

 

Main navigation BNM

Expand Hide
14.02.2024

BNM își extinde parteneriatele de cooperare cu universitățile din țară

 

Banca Națională a Moldovei (BNM) și Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB) au încheiat astăzi un acord de cooperare. Documentul a fost semnat de guvernatoarea BNM, Anca Dragu, si rectorul USARB, Natalia Gașițoi.

„Trebuie să facem tot ce putem ca să încurajăm tinerii să rămână acasă și să le oferim pregătire, înțelegere, locuri de muncă atractive. Suntem foarte interesați să avem aceste discuții, precum și să dezvoltăm partea de educație financiară în general”, a menționat Anca Dragu.

La rândul ei, Natalia Gașițoi a ținut să sublinieze importanța intensificării colaborării între instituția de învățământ și BNM: „Acest acord va deschide calea spre noi proiecte de perspectivă. Suntem siguri că vom reuși să ne oferim unii altora suportul necesar, ca să aducem îmbunătățiri esențiale procesului de pregătire a tinerilor specialiști.”

Acordul prevede, cu precădere, oferirea de oportunități de stagiu în cadrul băncii centrale pentru studenții universității, dar și perfecționări pentru cadrele didactice, care să răspundă nevoii de conectare permanentă cu evoluțiile pieței financiar-bancare. Părțile își propun, de asemenea, să colaboreze în cadrul elaborării tezelor de licenţă, de masterat şi de doctorat axate pe tematici ce țin de activitatea financiar-bancară. La fel, BNM va oferi suport în ajustarea conținuturilor din planurile de învățământ pe domeniile respective la ultimele evoluții din domeniul economic și financiar.

Prin acordul semnat astăzi, BNM își susține angajamentul de implicare activă în procesul de formare profesională a specialiștilor și ajustarea acestuia la necesitățile în schimbare continuă a pieței financiar-bancare, precum și de racordare a activităților educaționale în domeniul financiar-bancar la standardele europene. Asemenea acorduri au fost semnate anterior de către BNM cu Academia de Studii Economice a Moldovei (ASEM), Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) și Universitatea de Stat din Moldova (USM).

Guvernatoarea BNM s-a aflat astăzi la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, unde a susținut o prelegere pentru studenți cu tema: „Rolul Băncii Naționale a Moldovei. Inflația - de ce apare și ce instrumente are statul pentru a menține stabilitatea prețurilor”.

 

 

Subscribe to Newsletter
CAPTCHA
This question is for testing whether or not you are a human visitor and to prevent automated spam submissions.