Параметры специальных возможностей

  • Программа приема граждан руководством Национального банка Молдовы.
    Регистрация на аудиенцию осуществляется на основании письменного обращения по рассматриваемой теме.


  • Анка Драгу, президент

    Первая среда месяца: 14:00-16:00.

  • Петру Ротару, первый вице-президент

    Вторая среда месяца: 14:00-16:00.

  • Татьяна Иваничкина, вице-президент

    Третья среда месяца: 14:00-16:00.

  • Константин Шкендра, вице-президент

    Четвертая среда месяца: 14:00-16:00.

  • Михня Константинеску, вице-президент

    Пятая среда месяца: 14:00-16:00.
Пожалуйста, внимательно прочитайте требования о приеме и рассмотрение петиции в адрес Национального банка

Подробнее.

 

Main navigation BNM

Развернуть Скрывать
23.12.2024

Evoluția pieței DEPOZITELOR în luna noiembrie 2024



În luna noiembrie 2024, depozitele noi1 atrase la termen (Infografic 1) au constituit 3 112,5 milioane lei, micșorându-se cu 2,9 la sută față de luna octombrie 2024. Depozitele atrase în moneda națională au înregistrat o pondere de 62,5 la sută și au însumat 1 944,3 milioane lei, fiind în descreștere cu 11,1 la sută față de luna precedentă. Depozitele atrase în valută au totalizat 1 168,3 milioane lei, înregistrând o creștere cu 14,4 la sută față de luna precedentă.


Infografic 1. Evoluția depozitelor noi atrase


Rata medie nominală la depozitele noi atrase în moneda națională s-a majorat cu 0,26 puncte procentuale (p.p.) comparativ cu luna precedentă și a constituit 3,23 la sută. Rata medie nominală la depozitele în valută s-a majorat cu 0,11 p.p., constituind 1,61 la sută.

Din perspectiva termenelor de plasare, cea mai mare pondere în totalul depozitelor la termen le-a revenit depozitelor cu termene de la 2 până la 5 ani (33,6 la sută) și depozitelor cu termene de la 6 până la 12 luni (33,5 la sută).

Depozitele persoanelor fizice au constituit în luna de referință 2 164,5 milioane lei, în descreștere cu 0,4 la sută comparativ cu luna precedentă (Infografic 2). Cele mai solicitate au fost depozitele cu termene de la 6 până la 12 luni (41,3 la sută) și depozitele cu termene de la 2 până la 5 ani (20,1 la sută) din totalul depozitelor persoanelor fizice.


Infografic 2. Depozitele noi atrase la termen de la persoanele fizice


Rata medie la depozitele atrase în moneda națională de la persoanele fizice, comparativ cu luna precedentă, s-a majorat cu 0,02 p.p., până la nivelul de 3,34 la sută. În același timp, rata medie la depozitele atrase în valută s-a diminuat cu 0,05 p.p. și a constituit 1,38 la sută.

În noiembrie 2024, comparativ cu luna precedentă, depozitele în moneda națională ale persoanelor juridice (Infografic 3) s-au micșorat cu 29,2 la sută, iar cele în valută au înregistrat o creștere majoră de 77,1 la sută. Depozitele în moneda națională ale persoanelor juridice au constituit 583,8 milioane lei, iar cele în valută – 360,1 milioane lei.


Infografic 3. Depozitele noi atrase la termen de la persoanele juridice


Rata medie la depozitele atrase în moneda națională de la persoanele juridice, comparativ cu luna precedentă, s-a majorat cu 0,60 p.p., până la nivelul de 2,99 la sută, iar rata medie la depozitele atrase în valută s-a majorat cu 0,36 p.p. și a constituit 2,15 la sută.

 

infografic:

Evoluția pieței CREDITELOR în luna noiembrie 2024

Date statistice

Instrucțiune cu privire la modul de întocmire și prezentare a rapoartelor privind ratele dobânzilor aplicate de băncile din Republica Moldova, aprobată prin HCE al BNM nr. 331 din 01.12.2016


 


1. Comunicatul este elaborat în baza informației raportate conform Instrucțiunii cu privire la modul de întocmire și prezentare a rapoartelor privind ratele dobânzilor aplicate de băncile din Republica Moldova, aprobate prin HCE al BNM nr. 331/2016; Noțiunile și termenii utilizați în comunicat, în special depozite noi, persoane juridice, persoane fizice și persoane fizice care practică activitatea, au sensul definit în Instrucțiunea prenotată.

Notă: În infografice datele agregate pot să nu corespundă exact sumei componentelor din cauza rotunjirilor matematice.

 

Подписка на рассылку новостей
CAPTCHA
Вопрос для проверки того что Вы являетесь человеком (с целью предотвращения автоматического спам ввода).
Смотреть все: