Opțiuni de accesibilitate

  • Programul primirii în audiență a cetățenilor de către conducerea Băncii Naționale a Moldovei
    Înscrierea solicitanților pentru audiență se efectuează în temeiul înscrierii prealabile a solicitanților în baza cererii de audiență, care se depune în scris la sediul BNM, prin poștă sau email.
    Pentru mai multe informații privind modul de depunere și realizare a audienței, vă recomandăm să consultați Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea audienței HG250/2024
     

  • Anca Dragu, guvernator

    Prima zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.

  • Petru Rotaru, prim-viceguvernator

    A doua zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.


  • Tatiana Ivanicichina, viceguvernator

    A treia zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.


  • Constantin Șchendra, viceguvernator

    A patra zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.


  • Mihnea Constantinescu, viceguvernator

    A cincea zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.

Vă rugăm să luați cunoștință cu cerințele înaintate față de primirea și examinarea petițiilor și cererilor de acces la informații de interes public adresate Băncii Naționale a Moldovei.

Detalii.

 

Bine ați venit pe pagină oficială a Băncii Naționale a Moldovei!

Main navigation BNM

Extinde Ascunde
29.06.2026

Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, doamna Anca Dragu, a participat la Adunarea generală anuală a Băncii Reglementărilor Internaționale

 


Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, doamna Anca Dragu, a participat în perioada 27-28 iunie 2026 la Adunarea Generală Anuală a Băncii Reglementărilor Internaționale (Bank for International Settlements- BIS), desfășurată la Basel, Elveția. Agenda din acest an este axată pe gestionarea provocărilor aferente implementării politicilor monetare și asigurarea stabilității macrofinanciare într-un context economic internațional marcat de incertitudini geopolitice, dar și oportunitatea accelerării inovațiilor financiare și gestionării eficiente a riscurilor sistemice asociate inteligenței artificiale.

În cadrul evenimentului, guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a subliniat importanța alinierii tehnologice la evoluțiile actuale din sistemul financiar.

„Pentru Banca Națională a Moldovei, integrarea europeană reprezintă un proces concret de modernizare instituțională, bazat pe consolidarea cadrului de reglementare și supraveghere, dezvoltarea infrastructurilor financiare moderne și crearea unui sector financiar rezilient, capabil să asigure stabilitatea, încrederea și dezvoltarea economică. Dialogul cu băncile centrale din Uniunea Europeană și participarea la importante platforme internaționale de acest nivel contribuie la schimbul de experiență și de bune practici, sprijinind consolidarea capacităților instituționale și alinierea la standardele europene și internaționale. Prin mandatul său, BNM va continua să promoveze modernizarea sectorului financiar, în beneficiul cetățenilor și al economiei Republicii Moldova”, a declarat doamna Anca Dragu.

Prima sesiune tematică de pe agenda reuniunii, organizată de Institutul pentru Stabilitate Financiară, este dedicată analizei impactului monedelor digitale stabile (stablecoins) asupra sistemului monetar.

Discuțiile se concentrează asupra riscurilor asociate monetizării digitale în economiile emergente și în curs de dezvoltare, unde volatilitatea cursurilor de schimb stimulează adoptarea instrumentelor private de plată, cu efecte asupra autonomiei politicilor monetare naționale și asupra eficienței cadrului de reglementare.

De asemenea, agenda reuniunii include o sesiune dedicată consolidării securității cibernetice, în cadrul căreia sunt prezentate rezultatele Proiectului Leap, derulat de Hub-ul de Inovare al BIS în colaborare cu băncile centrale din Italia, Franța și Germania. Proiectul a demonstrat fezabilitatea tehnică a migrării sistemelor de plăți către mecanisme criptografice rezistente la computerele cuantice, în anticiparea inițiativelor europene care prevăd demararea acestei tranziții de securitate încă din acest an.

Totodată, oficialii prezenți evaluează rezultatele Proiectului Agorá, o inițiativă ce reunește șapte bănci centrale și peste 40 de instituții financiare reglementate din sectorul privat în vederea testării unei platforme digitale comune pentru a face plățile transfrontaliere de mare valoare mai rapide, mai sigure și mai transparente fără a înlocui sistemul existent de corespondență bancară..

Participarea BNM la Adunarea Generală a BIS reflectă angajamentul instituției de a alinia cadrul național la standardele Uniunii Europene și de a consolida cooperarea cu comunitatea financiară internațională . Totodată, prezența la acest forum reafirmă determinarea BNM de a adopta cele mai bune practici globale pentru modernizarea infrastructurii naționale de plăți și asigurarea unei stabilități macroeconomice durabile.