Casetă extrasă din:
Raport asupra inflației nr.3, august 2014
În ultimii ani, unele mari economii avansate au ajuns blocate într-o capcană a lichidităţii, şi anume în imposibilitatea de a genera o recuperare economică prin reducerea ratelor dobânzilor, deoarece ratele relevante sunt deja aproape de zero. În asemenea situaţie s-au pomenit Japonia (începând cu anii 90) şi Statele Unite ale Americii (începând cu 16 decembrie 2008).
Noţiunea de „limita inferioară zero" presupune că, ratele dobânzilor nu ar trebui să scadă sub zero. Deși au existat episoade atât istorice, cât și recente, în care unele rate ale dobânzilor de pe piață au devenit negative, totuşi aceste cazuri au fost destul de izolate. Deci, este un fapt teoretic posibil, dar extrem de rar aplicat în practică. Piețele financiare sunt în general concepute pentru a funcționa în conformitate cu ratele dobânzilor pozitive și s-ar putea confrunta cu devieri semnificative în cazul, în care ratele devin negative. Pentru a evita astfel de perturbări, factorii de decizie au tendinţa de a menține ratele dobânzilor pe termen scurt mai sus de zero (pozitive), chiar și atunci când încearcă să relaxeze politica monetară prin alte metode. Un exemplu este achiziţia de active la scară largă pentru a oferi un stimulent monetar suplimentar, utilizat în ultimii ani de către Sistemul Rezervelor Federale al Statelor Unite ale Americii.
Astfel, o decizie adecvată a autorităţilor de politică monetară ar fi utilizarea spectrului de instrumente de politică monetară, şi anume ratele dobânzilor, cu scopul primordial al dirijării nivelului inflaţiei. La rândul său, creșterea economică este, de asemenea, importantă pentru buna funcţionare a economiei, însă comparativ cu inflaţia, creşterea economică poate fi susţinută şi de politicile fiscale, ca de exemplu, cele de diminuare a ratei şomajului. Stimularea creşterii economice prin reducerea ratelor dobânzilor într-un interval de timp lung poate genera blocarea economiei în capcana lichidităţii, costurile recuperării fiind semnificative.
Recent, o asemenea politică a fost adoptată de Banca Centrală Europeană (5 iunie 2014). Astfel, rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare ale Eurosistemului a fost diminuată de la 0.25 la 0.15 la sută, iar rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a fost redusă până la 0.4 la sută. Rata dobânzii la facilitatea de depozit a fost redusă până la minus 0.1 la sută. Rate negative se vor aplica de asemenea şi deţinerilor medii de rezerve, care depăşesc rezervele minime obligatorii, precum şi altor depozite deţinute în cadrul Eurosistemului.
Având în vedere experiența limitată a piețelor cu operarea ratelor dobânzilor la limita inferioară zero, este dificil de prezis cu certitudine modul, în care pieţele internaţionale vor reacționa pe termen lung la politica Băncii Centrale Europene. Deşi, decizia în cauză are la bază nivelul scăzut al inflaţiei şi tendinţa Băncii Centrale Europene de a o menţine în coridorul nivelului ţintit de 2.0 la sută al inflaţiei, această politică ar trebui să genereze accelerarea recuperării economice a zonei euro. Cel puţin o primă reacţie, şi anume, cea prin canalul cursului de schimb este deja evidentă, moneda europeană unică depreciindu-se comparativ cu alte monede de circulaţie internaţională, ceea ce este în favoarea exporturilor ţărilor componente ale zonei euro. Însă, daca stimulentele fiscale nu vor fi suficiente pentru a îmbunătăţi situaţia de pe piaţa forţei de muncă din zona euro, pe termen lung economia zonei euro riscă să fie blocată în capcana lichidităţii, iar o dată pierdut spectrul de instrumente al ratei dobânzilor, eforturile BCE pentru asigurarea creşterii economice pe termen lung ar putea fi extrem de costisitoare.
