• Programul primirii în audiență a cetățenilor de către conducerea Băncii Naționale a Moldovei.
    Înscrierea solicitanților pentru audiență se efectuează în temeiul demersului în scris privind subiectul abordat.

  • Anca Dragu, guvernator

    Prima zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.
    Telefon: +373 22 822 606.

  • Vladimir Munteanu, prim-viceguvernator

    A doua zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.
    Telefon: +373 22 822 606.


  • Tatiana Ivanicichina, viceguvernator

    A treia zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.
    Telefon: +373 22 822 607.


  • Constantin Șchendra, viceguvernator

    A patra zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.
    Telefon: +373 22 822 607.

Vă rugăm să luați cunoștință cu cerințele înaintate față de primirea și examinarea petițiilor și cererilor de acces la informații de interes public adresate Băncii Naționale a Moldovei.

Detalii.

 

Bine ați venit pe pagină oficială a Băncii Naționale a Moldovei!

Main navigation BNM

Extinde Ascunde
29.06.2021

ANUNȚ privind inițierea, organizarea și desfășurarea consultării publice a proiectului Hotărârii Comitetului executiv al Băncii Naționale a Moldovei „Pentru modificarea Instrucțiunii privind modul de întocmire și prezentare de către bănci a rapoartelor în scopuri prudențiale, aprobate prin Hotărârea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr. 279/2011"

29.06.2021Termenul-limită a expirat

 

ANUNȚ
privind consultarea publică a proiectului Hotărârii Comitetului executiv al Băncii Naționale a Moldovei
„Pentru modificarea Instrucțiunii privind modul de întocmire și prezentare de către bănci a rapoartelor în scopuri prudențiale, aprobate prin Hotărârea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr. 279/2011”


Proiectul Hotărârii Comitetului executiv al Băncii Naționale a Moldovei „Pentru  modificarea Instrucțiunii privind modul de întocmire și prezentare de către bănci a rapoartelor în scopuri prudențiale, aprobate prin Hotărârea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr. 279/2011 (în continuare – proiectul HCE), este elaborat în temeiul art.5 alin.(1) lit.d), 11 alin.(1), 27 alin.(1) lit.c), 44 lit.a) și 47 din Legea nr.548/1995 cu privire la Banca Națională a Moldovei (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr. 297-300, art. 544) și art. 84 și 86 din Legea nr.202/2017 privind activitatea băncilor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.434-439, art.727).

Elaborarea proiectului a fost generată de necesitatea ajustării prevederilor raportului „ORD 3.18 Situația financiară a debitorilor “mari”” la prevederile Standardelor Naționale de Contabilitate Prezentarea situațiilor financiare, care au fost modificate, urmare a modificării Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 118 din 06.08.2013 privind aprobarea Standardelor Naționale de Contabilitate, prin Ordinul nr. 48 din 12.03.2019.

Beneficiarii proiectului HCE sunt băncile licențiate din Republica Moldova.

Propunerile și sugestiile pe marginea proiectului HCE, supus consultării publice, pot fi expediate până pe data de 9 iulie 2021, pe adresa poștală: bd. Grigore Vieru nr.1, MD-2005, mun. Chișinău, Departamentul raportări și statistică. Concomitent, pot fi comunicate dnei Ecaterina Țurcanu, pe adresa: ecaterina.turcanu@bnm.md sau la numărul de telefon: 022 822 180.

Proiectul HCE al Băncii Naționale a Moldovei „Pentru  modificarea Instrucțiunii privind modul de întocmire și prezentare de către bănci a rapoartelor în scopuri prudențiale, aprobate prin Hotărârea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr. 279/2011” și nota informativă aferentă acestuia sunt disponibile pe pagina oficială a Băncii Naționale a Moldovei (http://www.bnm.md, rubrica Legislație - Transparența decizională – Proiecte de decizie supuse consultării publice).

.

 

Proiect:

 

NOTĂ INFORMATIVĂ
la proiectul Hotărârii Comitetului executiv al Băncii Naționale a Moldovei „Pentru modificarea Instrucțiunii privind modul de întocmire și prezentare de către bănci a rapoartelor în scopuri prudențiale, aprobate prin Hotărârea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr. 279/2011”


1. Denumirea autorului

Banca Națională a Moldovei


2. Condițiile ce au impus elaborarea proiectului actului normativ și finalitățile urmărite

Proiectul Hotărârii Comitetului executiv al Băncii Naționale a Moldovei „Pentru modificarea Instrucțiunii privind modul de întocmire și prezentare de către bănci a rapoartelor în scopuri prudențiale, aprobate prin Hotărârea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr. 279/2011” (în continuare – proiectul hotărârii), este elaborat în temeiul art.5 alin.(1) lit.d), 11 alin.(1), 27 alin.(1) lit.c), 44 lit.a) și 47 din Legea nr.548/1995 cu privire la Banca Națională a Moldovei (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.297-300, art.544) și art. 84 și 86 din Legea nr.202/2017 privind activitatea băncilor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.434-439, art.727).

Elaborarea proiectului a fost generată de necesitatea ajustării prevederilor raportului „ORD 3.18 Situația financiară a debitorilor “mari”” la prevederile Standardelor Naționale de Contabilitate Prezentarea situațiilor financiare, care au fost modificate, urmare a modificării Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 118 din 06.08.2013 privind aprobarea Standardelor Naționale de Contabilitate, prin Ordinul nr. 48 din 12.03.2019.


3. Descrierea gradului de compatibilitate pentru proiectele care au ca scop armonizarea legislației naționale cu legislația Uniunii Europene

Prezentul proiect nu are drept scop armonizarea legislației naționale cu legislația UE.


4. Principalele prevederi ale proiectului și evidențierea elementelor noi

Modificările și ajustările propuse se axează, în special, pe următoarele aspecte:

Ajustarea structurii și modului de completare a raportului  „ORD 3.18 Situația financiară a debitorilor “mari”” (anexa nr. 18) la prevederile Standardelor Naționale de Contabilitate Prezentarea situațiilor financiare actualizate.


5. Fundamentarea economico-financiară

Implementarea proiectului nu implică cheltuieli financiare și alocarea de mijloace financiare din bugetul de stat.


6. Modul de încorporare a actului în cadrul normativ în vigoare

Proiectul este corelat cu prevederile actelor normative cu care se află în conexiune, iar modificările propuse nu afectează concepția generală ori caracterul unitar al acestor acte, nefiind necesară elaborarea unor acte normative suplimentare pentru implementarea acestuia.


7. Avizarea și consultarea publică a proiectului

În scopul respectării prevederilor Legii nr. 239/2008 privind transparența în procesul decizional și ale Regulamentului privind asigurarea transparenței în procesul de elaborare și adoptare a deciziilor Băncii Naționale a Moldovei (aprobat prin HCA al BNM nr. 230/2010), proiectul hotărârii, împreună cu nota informativă și anunțul privind consultarea publică urmează a fi plasate pe pagina web a BNM (www.bnm.md, la compartimentul „Legislație”, rubrica „Transparența decizională”).


8. Constatările expertizei anticorupție

Conform expertizei anticorupție efectuate în conformitate cu art. 35 alin. (5) din Legea nr. 100/2017 cu privire la actele normative și cu Metodologia de efectuare a expertizei anticorupție a proiectelor de acte normative departamentale (Hotărârea Colegiului CNA nr.6/2017), factori de corupție nu au fost identificați.


9. Consultările expertizei de compatibilitate:

Întrucât proiectul hotărârii nu are drept scop armonizarea legislației naționale cu legislația Uniunii Europene, acesta nu va fi expediat Centrului de Armonizare a Legislației pentru efectuarea expertizei de compatibilitate cu legislația Uniunii Europene.


10. Constatările expertizei juridice:

Potrivit art.37 alin. (5) din Legea nr.100/22.12.2017, actele normative emise de Banca Națională a Moldovei nu se supun expertizei juridice a Ministerului Justiției. Totodată, luând în considerare prevederile art.11 alin. (33) din Legea nr.548/1995 cu privire la Banca Națională a Moldovei, va fi solicitată o opinie cu caracter consultativ din partea Ministerului Justiției.


11. Constatările altor expertize

Proiectul înaintat spre examinare nu are impact asupra bugetului public sau asupra economiei naționale, prin urmare, acesta nu a fost transmis spre avizare Consiliului Concurenței și nici supus expertizei financiare din partea Ministerului Finanțelor, precum și expertizei economice din partea Ministerului Economiei și Infrastructurii.


OCTAVIAN ARMAȘU
Guvernator