Bine ați venit pe pagină oficială a Băncii Naționale a Moldovei!
×
Ai vederea bună și dorești să închizi acest instrument?
Ai vederea bună și dorești să închizi acest instrument?
Anca Dragu, guvernator
Petru Rotaru, prim-viceguvernator
A doua zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.
Tatiana Ivanicichina, viceguvernator
A treia zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.
Constantin Șchendra, viceguvernator
A patra zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.
Mihnea Constantinescu, viceguvernator
A cincea zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.
Bine ați venit pe pagină oficială a Băncii Naționale a Moldovei!
Dacă doriţi să expediaţi un mesaj (întrebare sau sugestie) în regim on-line accesați compartimentul "Feedback" din meniul principal din partea de sus a site-ului.
Cele mai populare rapoarte statistice:
Banca Naţională şi membrii organelor de conducere ale acesteia sunt independenţi în exercitarea atribuţiilor stabilite de lege şi nu pot solicita şi nici accepta instrucţiuni de la autorităţile publice sau de la orice altă autoritate.
Banca Naţională informează publicul despre evoluția inflației anuale, strategia de politică monetară,rezultatele analizei macroeconomice, evoluţiei pieţei financiare şi informaţia statistică, inclusiv privind masa monetară, acordarea creditelor, balanţa de plăţi şi situaţia pieţei valutare.
Pentru asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu, Banca Naţională a Moldovei menţine inflaţia (măsurată prin indicele preţurilor de consum) la nivelul de 5.0 la sută anual cu o posibilă abatere de ± 1.5 puncte procentuale, fiind considerat nivelul optim pentru creşterea şi dezvoltarea economică a Republicii Moldova pe termen mediu.
Stabilitatea financiară se realizează prin consolidarea rezilienței sistemului financiar, limitarea efectului de contagiune și diminuarea acumulării de riscuri sistemice, contribuind, astfel, la sustenabilitatea sectorului financiar și creșterea economică.
Banca Naţională a Moldovei, are dreptul exclusiv de a emite pe teritoriul Republicii Moldova bancnote şi monede metalice ca mijloc de plată. BNM pune în circulaţie bancnote şi monede metalice, prin intermediul sistemului bancar.
Banca Naţională este unica instituţie care efectuează licenţierea, supravegherea şi reglementarea activităţii instituţiilor financiare.
Banca Națională supraveghează sistemul de plăţi în Republica Moldova şi promovează funcţionarea stabilă şi eficientă a sistemului automatizat de plăţi interbancare.
Banca Naţională este o persoană juridică publică autonomă şi este responsabilă faţă de Parlament.
BNM publică statistici privind masa monetară, sectorul bancar, balanța de plăți, situația pieței valutare, etc. pentru a asigura transparența în procesul de elaborare și adoptare a deciziilor BNM, a asigura continuitatea în comunicare și predictibilitatea BNM pe piață, pentru sporirea credibilității BNM în calitate de bancă centrală dar și pe piața financiar-bancară din Republica Moldova.

Site-ul www.bnm.md acordă prioritate securității datelor și utilizează cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și confortul utilizatorului. Acceptarea utilizării cookie-urilor contribuie la creșterea vitezei de încărcare a paginii și garantează funcționarea normală a modulelor de prezentare a informațiilor. Refuzul utilizării cookie-urilor poate încetini încărcarea site-ului și poate afecta navigarea fluentă între pagini. Pentru mai multe informații, consultați Politica de utilizare a cookie-urilor.
Configurați preferințele privind cookie-urile pe categorii. Cookie-urile strict necesare nu pot fi dezactivate, deoarece sunt esențiale pentru funcționarea site-ului web.
Aceste cookie-uri sunt fundamentale pentru buna funcționare a site-ului. Ele includ cookie-uri de sesiune utilizate pentru echilibrarea încărcării și pentru menținerea stării aplicației.
Cookies: cookiesession1, JSESSIONID
Aceste cookie-uri permit personalizarea funcțiilor, cum ar fi preferințele legate de dimensiunea fontului, starea interfeței și selecția versiunii desktop/mobile.
Cookies: has_js, fontCookie, statistics_time, statistics_tooltip, bnm_coins_expansion, desktop_version
Cookie-urile de acest tip ne ajută să înțelegem modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul nostru, colectând și raportând informații în mod anonim.
Cookies: _ga, _gid, _gat, node_stat
Aceste cookie-uri stochează preferințele legate de accesibilitate, precum dimensiunea textului, contrastul, dimensiunea cursorului și setările de animație.
Cookies: a11y_oversized_widget, a11y_animation, a11y_invert, a11y_contrast, a11y_dyslexic, a11y_cursor, a11y_factor
Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, doamna Anca Dragu, a avut o întrevedere bilaterală cu doamna Kristalina Georgieva, directoarea generală a Fondului Monetar Internațional (FMI), în Bulgaria, unde are loc Reuniunea Constituenței FMI și Băncii Mondiale 2026.
Discuțiile au vizat cooperarea Republicii Moldova cu FMI, evoluțiile macroeconomice recente, consolidarea cadrului instituțional și continuarea reformelor necesare parcursului european al țării. Guvernatoarea BNM a salutat acordul la nivel de experți privind noul Instrument de Coordonare a Politicilor (PCI). Doamna Anca Dragu a apreciat eficiența și profesionalismul echipei FMI pe parcursul acestui proces.
„Cooperarea cu Fondul Monetar Internațional, inclusiv prin intermediul PCI, rămâne importantă pentru consolidarea stabilității macroeconomice, întărirea cadrului instituțional și susținerea reformelor necesare parcursului european al Republicii Moldova”, a subliniat guvernatoarea BNM.
Doamna Anca Dragu a menționat că Republica Moldova dispune de un cadru macroeconomic stabil, iar sectorul financiar rămâne rezilient, bine capitalizat și cu un nivel adecvat de lichiditate. Totodată, în contextul incertitudinilor geopolitice, Banca Națională continuă să monitorizeze atent evoluțiile internaționale și eventualul impact al acestor tendințe asupra economiei naționale.
În cadrul întrevederii, guvernatoarea BNM a subliniat și importanța asistenței tehnice oferite de FMI pentru consolidarea capacităților instituționale ale Băncii Naționale. Prioritățile vizează, în special, implementarea recomandărilor rezultate din Programul de Evaluare a Sectorului Financiar (FSAP), consolidarea cadrului de stabilitate financiară, dezvoltarea politicii macroprudențiale, modernizarea cadrului de politică monetară, precum și avansarea reformelor în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului.
Un alt subiect abordat a fost modernizarea infrastructurii de plăți. Guvernatoarea BNM a evidențiat progresele Republicii Moldova în conectarea la Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA), precum și dezvoltarea sistemului național de plăți instant MIA, creat de Banca Națională a Moldovei. Aceste proiecte contribuie la reducerea costurilor, creșterea eficienței tranzacțiilor și apropierea practică a Republicii Moldova de infrastructura financiară europeană.
În cazul SEPA, beneficiile sunt deja vizibile pentru cetățeni și companii. În primele 10 luni de la operaționalizare, utilizarea transferurilor prin SEPA a generat economii de peste 10 milioane de euro, bani care au rămas în buzunarele cetățenilor moldoveni, prin reducerea semnificativă a costurilor aferente plăților în euro. Acest rezultat demonstrează impactul concret al integrării în infrastructura europeană de plăți: servicii mai accesibile, costuri mai mici și conexiuni financiare mai eficiente cu Uniunea Europeană.
Totodată, sistemul MIA, care a devenit în scurt timp un proiect regional de referință, s-a consolidat ca infrastructură modernă pentru plățile în lei, oferind posibilitatea efectuării tranzacțiilor instant, 24/7, între persoane fizice, companii și instituții publice. Prin dezvoltarea acestor instrumente, Republica Moldova avansează către un ecosistem de plăți mai rapid, mai transparent și mai accesibil.
Un alt subiect discutat a fost contribuția Băncii Naționale la implementarea Agendei de reforme aferente Planului de Creștere al Uniunii Europene pentru Republica Moldova. BNM contribuie la acest proces prin consolidarea legislației financiare, dezvoltarea pieței de capital, modernizarea cadrului de reglementare și fortificarea guvernanței economice.
Guvernatoarea BNM a reiterat angajamentul instituției de a continua alinierea legislației naționale la acquis-ul Uniunii Europene și la cele mai înalte standarde internaționale în sectorul financiar. În acest sens, Banca Națională urmărește avansarea procesului de recunoaștere a echivalenței cadrului prudențial bancar al Republicii Moldova cu standardele Uniunii Europene, proces important pentru consolidarea încrederii în sistemul bancar național și reducerea riscurilor investiționale.
Doamna Anca Dragu a subliniat că aceste progrese susțin îndeplinirea măsurilor asumate în cadrul Programului Național de Aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și consolidează baza pentru accelerarea integrării europene. În același timp, reformele promovate trebuie să producă beneficii tangibile pentru cetățeni și companii, de la stabilitate și protecție financiară, până la acces mai larg la servicii moderne, oportunități economice sporite și o calitate mai bună a vieții.
Doamna Anca Dragu se află la Varna, Bulgaria, în perioada 18-21 iunie 2026, unde participă la Reuniunea Constituentei Fondului Monetar Internațional și Grupului Băncii Mondiale 2026. Evenimentul reunește oficiali de nivel înalt, guvernatori ai băncilor centrale, reprezentanți ai FMI, ai Grupului Băncii Mondiale, ai instituțiilor europene și ai autorităților financiare din statele membre ale Constituenței.
Bulevardul Grigore Vieru nr. 1,
MD-2005, Chişinău, Republica Moldova
© Banca Națională a Moldovei
Condiții de utilizare
Politica de utilizare a cookie-urilor



