Banca Naţională şi membrii organelor de conducere ale acesteia sunt independenţi în exercitarea atribuţiilor stabilite de lege şi nu pot solicita şi nici accepta instrucţiuni de la autorităţile publice sau de la orice altă autoritate.
Banca Naţională informează publicul despre evoluția inflației anuale, strategia de politică monetară,rezultatele analizei macroeconomice, evoluţiei pieţei financiare şi informaţia statistică, inclusiv privind masa monetară, acordarea creditelor, balanţa de plăţi şi situaţia pieţei valutare.
Pentru asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu, Banca Naţională a Moldovei menţine inflaţia (măsurată prin indicele preţurilor de consum) la nivelul de 5.0 la sută anual cu o posibilă abatere de ± 1.5 puncte procentuale, fiind considerat nivelul optim pentru creşterea şi dezvoltarea economică a Republicii Moldova pe termen mediu.
Banca Naţională a Moldovei, are dreptul exclusiv de a emite pe teritoriul Republicii Moldova bancnote şi monede metalice ca mijloc de plată. BNM pune în circulaţie bancnote şi monede metalice, prin intermediul sistemului bancar.
Banca Națională supraveghează sistemul de plăţi în Republica Moldova şi promovează funcţionarea stabilă şi eficientă a sistemului automatizat de plăţi interbancare.
BNM publică statistici privind masa monetară, sectorul bancar, balanța de plăți, situația pieței valutare, etc. pentru a asigura transparența în procesul de elaborare și adoptare a deciziilor BNM, a asigura continuitatea în comunicare și predictibilitatea BNM pe piață, pentru sporirea credibilității BNM în calitate de bancă centrală dar și pe piața financiar-bancară din Republica Moldova.
Banca Națională a Moldovei (BNM) în parteneriat cu instituții reprezentante ale societății civile cu activitate în domeniul analizei economice organizează miercuri, 7 aprilie, o masă rotundă la tema „Rolul unei bănci centrale în modernizarea societății – provocări în economiile emergente”.
Evenimentul vine în contextul abordărilor și standardelor în acest sens acceptate de băncile centrale și va reuni, alături de conducerea BNM, participanți de rang înalt ai Băncii Naționale a României, Fondului Monetar Internațional, Băncii Mondiale, Uniunii Europene, experți în politici economice din Republica Moldova.
Astfel, în cadrul mesei rotunde preconizate vor avea loc dezbateri despre echilibrul macromonetar drept o premisă importantă pentru dezvoltarea economiilor emergente, cele mai bune practici ale țărilor europene în consolidarea sectorului financiar-bancar, premisele create de criza Covid pentru lărgirea mandatului de țintire a inflației în țările emergente, rolul BNM în contextul crizei pandemice, transparența și calitatea acționarilor din sistemul bancar din Republica Moldova și ale subiecte de interes public.
„Banca Națională a Moldovei își realizează rolul său principal, asigurând menţinerea unei inflaţii reduse şi stabile - o adevărată provocare, mai ales, pentru economiile emergente”, subliniază guvernatorul BNM, Octavian Armașu. „Măsurile întreprinse de BNM în acest sens sunt posibile în condiții de activitate independentă a băncii centrale și, alături de reformele desfășurate cu succes pentru a consolida capacitatea sectorului bancar al țării noastre, au o însemnătate social-economică importantă, menite să amelioreze calitatea vieții populației.”
Evenimentul este organizat în format online (în aplicația ZOOM) și va fi transmis în direct pe: