Opțiuni de accesibilitate

  • Programul primirii în audiență a cetățenilor de către conducerea Băncii Naționale a Moldovei
    Înscrierea solicitanților pentru audiență se efectuează în temeiul înscrierii prealabile a solicitanților în baza cererii de audiență, care se depune în scris la sediul BNM, prin poștă sau email.
    Pentru mai multe informații privind modul de depunere și realizare a audienței, vă recomandăm să consultați Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea audienței HG250/2024
     

  • Anca Dragu, guvernator

    Prima zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.

  • Petru Rotaru, prim-viceguvernator

    A doua zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.


  • Tatiana Ivanicichina, viceguvernator

    A treia zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.


  • Constantin Șchendra, viceguvernator

    A patra zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.


  • Mihnea Constantinescu, viceguvernator

    A cincea zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.

Vă rugăm să luați cunoștință cu cerințele înaintate față de primirea și examinarea petițiilor și cererilor de acces la informații de interes public adresate Băncii Naționale a Moldovei.

Detalii.

 

Bine ați venit pe pagină oficială a Băncii Naționale a Moldovei!

Main navigation BNM

Extinde Ascunde
14.10.2025

Conducerea BNM a început la Washington seria întrevederilor bilaterale în marja Reuniunilor anuale ale Grupului Băncii Mondiale și Fondului Monetar Internațional

 


Întrevederile bilaterale ale delegației Băncii Naționale a Moldovei (BNM), condusă de guvernatoarea Anca Dragu, au debutat astăzi la sediul Fondului Monetar Internațional (FMI), în marja Reuniunilor anuale ale Grupului Băncii Mondiale (GBM) și FMI, care se desfășoară la Washington.

Guvernatoarea, împreună cu prim-viceguvernatorul Petru Rotaru și viceguvernatoarea Tatiana Ivanicichina, a avut o întâlnire cu echipa FMI pentru Republica Moldova, condusă de doamna Alina Iancu, șefa misiunii FMI pentru țara noastră.

Discuțiile s-au concentrat pe progresele în implementarea programului actual cu FMI, pe agenda de reforme structurale, politica monetară și măsurile eficiente antiinflaționiste, care subliniază independența și guvernanța solidă ale BNM și stabilitatea sectorului bancar.

În cadrul discuțiilor, au fost menționate progresele Republicii Moldova în implementarea reformelor structurale și consolidarea stabilității financiare, în mod special aderarea țării la Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA), precum și rezultatele obținute în cadrul Programului de Evaluare a Sectorului Financiar (FSAP), derulat în 2025.

Doamna Anca Dragu a subliniat determinarea Republicii Moldova de a continua reformele menite să consolideze stabilitatea financiară, să sporească reziliența economiei și să susțină integrarea țării în Uniunea Europeană.

Seria de întrevederi va continua astăzi, la Washington, cu discuții cu Eugene Rhuggenaath, director executiv al Grupului Băncii Mondiale pentru Moldova, cu Antonella Bassani, vicepreședinta pentru Europa și Asia Centrală a Băncii Mondiale și Alfonso Garcia Mora, vicepreședinte al Corporației Financiare Internaționale (IFC).

Dialogurile se vor axa pe evoluțiile macroeconomice și perspectivele de dezvoltare ale Republicii Moldova, dar și pe agenda de reforme a băncii centrale pentru îndeplinirea criteriilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Întâlnirile anuale ale FMI și GBM reunesc guvernatori ai băncilor centrale, miniștri de finanțe și lideri ai instituțiilor financiare internaționale, oferind un cadru de dialog privind evoluțiile economice globale și soluțiile pentru o creștere economică durabilă și incluzivă.