• Zilele și orele de primire în audiență a cetățenilor de către conducerea Băncii Naționale.


  • Octavian Armașu, Guvernator al Băncii Naţionale

    Prima zi de luni a lunii: 14.00-17.00.
    Programare la telefon: +373 22 822 606.


  • Vladimir Munteanu, Prim-viceguvernator al Băncii Naţionale

    A doua zi de luni a lunii: 14.00-17.00.
    Programare la telefon: +373 22 822 606.

Vă rugăm să luați cunoștință cu cerințele înaintate față de primirea și examinarea petițiilor adresate Băncii Naționale a Moldovei.

Detalii.

 

Bine ați venit pe pagină oficială a Băncii Naționale a Moldovei!

Main navigation BNM

Extinde Ascunde
03.07.2020

Guvernatorul BNM și ambasadorul SUA au avut o întrevedere

 


Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, a avut o întrevedere cu ambasadorul SUA în Republica Moldova, Dereck J. Hogan.

Oficialii au discutat, în principal, despre mersul reformelor în sectorul bancar și menținerea stabilității financiare. La fel, a fost abordată perspectiva încheierii de către Republica Moldova a unui nou acord cu Fondul Monetar Internațional. În acest sens, discuțiile au vizat misiunea FMI, care va veni  săptămâna viitoare cu opinii asupra evaluării politicilor la nivel macroeconomic, precum și a unui șir de aspecte ce vizează activitatea Băncii Naționale a Moldovei, în mod special, importanța menținerii independenței băncii centrale pentru asigurarea stabilității financiare a Republicii Moldova.

În acest context, Octavian Armașu a menționat eforturile băncii centrale și rezultatele obținute în asigurarea guvernanței și mecanismelor de control, care reprezintă un obiect important al evaluărilor desfășurate de această organizație internațională pentru acordarea asistenței financiare. Guvernatorul BNM s-a referit la importanța angajamentelor pe care urmează să și le asume Republica Moldova în cadrul unui viitor program cu FMI pe fundalul actualei situații epidemiologice și care să sprijine dezvoltarea țării noastre pe termen lung.

Ambasadorul SUA, la rândul său, a apreciat mersul reformelor în sectorul bancar și  continuitatea acestora, accentuând necesitatea conlucrării autorităților care să asigure stabilitatea  și susținerea  progreselor economice ale țării. Oficialul SUA a subliniat necesitatea a menținerii independenței BNM.

În încheierea discuțiilor, Octavian Armașu a apreciat înalt susținerea SUA. La rândul său, Dereck J. Hogan și-a exprimat speranța că Republica Moldova va  reuși să semneze noul program cu FMI și, în cadrul angajamentelor asumate, să realizeze în continuare progrese care să susțină dezvoltarea economică.

Abonare la conținut
CAPTCHA
Întrebare pentru a verifica că sunteţi persoană fizică (în scopul prevenirii transmiterilor automate a spam-ului).