• Programul primirii în audiență a cetățenilor de către conducerea Băncii Naționale a Moldovei.
    Înscrierea solicitanților pentru audiență se efectuează în temeiul demersului în scris privind subiectul abordat.

  • Anca Dragu, guvernator

    Prima zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.
    Telefon: +373 22 822 606.

  • Vladimir Munteanu, prim-viceguvernator

    A doua zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.
    Telefon: +373 22 822 606.


  • Tatiana Ivanicichina, viceguvernator

    A treia zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.
    Telefon: +373 22 822 607.


  • Constantin Șchendra, viceguvernator

    A patra zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.
    Telefon: +373 22 822 607.

Vă rugăm să luați cunoștință cu cerințele înaintate față de primirea și examinarea petițiilor și cererilor de acces la informații de interes public adresate Băncii Naționale a Moldovei.

Detalii.

 

Bine ați venit pe pagină oficială a Băncii Naționale a Moldovei!

Main navigation BNM

Extinde Ascunde
22.05.2020

Analiza grafică a transferurilor de mijloace bănești efectuate în favoarea persoanelor fizice aprilie 2020



În luna aprilie 2020, prin intermediul băncilor licențiate au fost transferate din străinătate în favoarea persoanelor fizice mijloace bănești în valoare netă de 92,06 mil. USD (în scădere cu 11,5 la sută comparativ cu aprilie 2019).


Diagrama 1.
Structura pe zone geografice a transferurilor nete de mijloace bănești din străinătate în favoarea persoanelor fizice aprilie 2020 (%)


Conform provenienței geografice, transferurile în favoarea persoanelor fizice provin din următoarele trei zone: din UE - o pondere de 52,0 la sută, din CSI - o pondere de 13,8 la sută și din restul lumii - o pondere de 34,2 la sută. Transferurile din UE în favoarea persoanelor fizice au constituit 47,85 mil. USD, în creștere cu 1,6 la sută comparativ cu aprilie 2019. Din cauza Brexit volumul transferurilor din UE în aprilie 2020 a fost cu 6,11 mil. USD mai mic, iar cel al transferurilor din grupul alte state s-a majorat cu suma respectivă.

În distribuția pe state a provenienței transferurilor în favoarea persoanelor fizice, de menționat transferurile din Israel cu o pondere de 16,8 la sută (15,49 mil. USD) din total (în descreștere cu 21,9 puncte procentuale comparativ cu aprilie 2019),  din Italia cu o pondere de 15,2 la sută (14,01 mil. USD), din Germania cu o pondere de 14,5 la sută (13,36 mil. USD), din Rusia cu o pondere de 12,8 la sută (11,76 mil. USD) din total (în scădere cu 48,1 la sută, precum și cu 9,0 puncte procentuale comparativ cu aprilie 2019), din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord cu o pondere de 6,6 la sută (6,11 mil. USD), SUA - 6,4 la sută (5,88 mil. USD), Franța - 5,7 la sută (5,22 mil. USD), Irlanda - 2,5 la sută (2,26 mil. USD), Cehia - 2,1 la sută (1,91 mil. USD), România - 2,0 la sută (1,83 mil. USD), Spania – 1,3 la sută (1,18 mil. USD), Polonia - 1,3 la sută (1,16 mil. USD), Portugalia - 1,1 la sută (1,05 mil. USD), Turcia  - 0,9 la sută (0,87 mil. USD), din alte state – 10,8 la sută (9,97 mil. USD).


Diagrama 2.
Structura valutară a transferurilor de mijloace bănești din străinătate prin sistemele de remitere de bani efectuate în favoarea persoanelor fizice aprilie 2020 (%)


În structura pe valute a transferurilor din străinătate în favoarea persoanelor fizice prin sistemele de remitere de bani, transferurilor în euro le-a revenit ponderea de 58,1 la sută (în creștere cu 4,0 p.p., comparativ cu aprilie 2019), urmate de transferurile în dolari SUA - 40,0 la sută (în descreștere cu 1,2 p.p.) și cele în ruble rusești - 1,9 la sută (în descreștere cu 2,8 p.p.).

Pe parcursul  perioadei Ianuarie - Aprilie 2020,volumul total al transferurilor bancare de mijloace bănești din străinătate în favoarea persoanelor fizice din Republica Moldova a constituit 368,37 milioane dolari SUA, cu 3,0 la sută mai puțin decât  în aceeași perioadă a anului precedent (379,75  milioane dolari SUA).


Diagrama 3.
Transferurile de mijloace bănești din străinătate efectuate în favoarea persoanelor fizice, în dinamică lunară, 2018 – aprilie 2020 (mil. USD)


În aprilie 2020, comparativ cu perioada similară a anului precedent, fluctuațiile cursului de schimb al valutelor față de dolarul SUA au contribuit cu 0,5 puncte procentuale la scăderea valorii transferurilor din străinătate în favoarea persoanelor fizice, însă, de facto (eliminându-se efectul cursului de schimb prin recalcularea sumelor la cursul perioadei respective a anului precedent), a fost înregistrată o scădere a volumului transferurilor cu 11,0 la sută.


Diagrama 4.
Evoluția impactului cursurilor de schimb ale USD/EUR și USD/RUB asupra transferurilor lunare, aprilie 2020 (mil. USD)


Diagrama 5.
Evoluția impactului cursurilor de schimb ale USD/EUR și USD/RUB asupra transferurilor în anul 2019 (mil. USD)


Diagrama 6.
Evoluția impactului cursurilor de schimb ale USD/EUR și USD/RUB asupra transferurilor lunare în anul 2018 (mil. USD)

 

NOTĂ:

Banca Națională a Moldovei atrage atenția că transferurile de mijloace bănești din străinătate efectuate în favoarea persoanelor fizice prin intermediul băncilor nu constau doar din remiterile cetățenilor Republicii Moldova care lucrează peste hotare, ci includ și astfel de transferuri unilaterale, precum:

  1. transferurile locale, inclusiv salariale în favoarea persoanelor fizice rezidente de la reprezentanțele nerezidenților (reprezentanțele instituțiilor financiare internaționale, organizații internaționale, reprezentanțele agenților economici străini) din Republica Moldova (1,3 la sută din totalul transferurilor);
  2. transferurile în favoarea nerezidenților aflați temporar în Republica Moldova (0,1 la sută din totalul transferurilor prin sistemele de remitere de bani);
  3. pensii (sociale și alimentare) și indemnizații (0,4 la sută din totalul transferurilor).

Transferurile de mijloace bănești din străinătate efectuate în favoarea persoanelor fizice prin intermediul băncilor din Republica Moldova includ și transferurile persoanelor fizice efectuate prin intermediul oficiilor poștale ale Î.S. "Poșta Moldovei" (decontate prin bănci), atât prin sisteme de remitere de bani, cât și prin mandate poștale.


De menționat  că acest indicator nu include:
  a) transferurile internaționale prin sistemul de plăți SWIFT (cu valori semnificative) în favoarea persoanelor fizice cu scop investițional, care, în aprilie 2020, au constituit 0,93 mil. USD;
  b) transferurile internaționale prin sistemul de plăți SWIFT în favoarea persoanelor fizice nerezidente, clienți ai băncilor licențiate din Republica Moldova;
  c)  transferurile efectuate prin intermediul așa-ziselor bănci din regiunea transnistreană a Republicii Moldova.


Seriile dinamice privind evoluția transferurilor de mijloace bănești din străinătate efectuate în favoarea persoanelor fizice prin intermediul băncilor licențiate și Î.S. "Poșta Moldovei", precum și structura lor valutară, pot fi găsite pe site-ul web al BNM:

 

Publicarea datelor se permite doar cu referire la această pagină.

Abonare la conținut
CAPTCHA
Întrebare pentru a verifica că sunteţi persoană fizică (în scopul prevenirii transmiterilor automate a spam-ului).