Banca Naţională şi membrii organelor de conducere ale acesteia sunt independenţi în exercitarea atribuţiilor stabilite de lege şi nu pot solicita şi nici accepta instrucţiuni de la autorităţile publice sau de la orice altă autoritate.
Banca Naţională informează publicul despre evoluția inflației anuale, strategia de politică monetară,rezultatele analizei macroeconomice, evoluţiei pieţei financiare şi informaţia statistică, inclusiv privind masa monetară, acordarea creditelor, balanţa de plăţi şi situaţia pieţei valutare.
Pentru asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu, Banca Naţională a Moldovei menţine inflaţia (măsurată prin indicele preţurilor de consum) la nivelul de 5.0 la sută anual cu o posibilă abatere de ± 1.5 puncte procentuale, fiind considerat nivelul optim pentru creşterea şi dezvoltarea economică a Republicii Moldova pe termen mediu.
Banca Naţională a Moldovei, are dreptul exclusiv de a emite pe teritoriul Republicii Moldova bancnote şi monede metalice ca mijloc de plată. BNM pune în circulaţie bancnote şi monede metalice, prin intermediul sistemului bancar.
Banca Națională supraveghează sistemul de plăţi în Republica Moldova şi promovează funcţionarea stabilă şi eficientă a sistemului automatizat de plăţi interbancare.
BNM publică statistici privind masa monetară, sectorul bancar, balanța de plăți, situația pieței valutare, etc. pentru a asigura transparența în procesul de elaborare și adoptare a deciziilor BNM, a asigura continuitatea în comunicare și predictibilitatea BNM pe piață, pentru sporirea credibilității BNM în calitate de bancă centrală dar și pe piața financiar-bancară din Republica Moldova.
Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei, în cadrul ședinței din 3 mai 2018, a adoptat următoarea hotărâre:
1. Se menține rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt la nivelul actual de 6.5% anual.
2. Se mențin ratele de dobândă: - la creditele overnight la nivelul actual de 9.5% anual; - la depozitele overnight la nivelul actual de 3.5% anual.
3. Se menține norma rezervelor obligatorii din mijloace atrase în lei moldovenești și în valută neconvertibilă la nivelul actual de 40.0% din baza de calcul.
4. Se menține norma rezervelor obligatorii din mijloace atrase în valută liber convertibilă la nivelul actual de 14.0% din baza de calcul.
Comitetul executiv al BNM a aprobat Raportul asupra inflației nr. 2, 2018, care va fi prezentat la 7 mai 2018.
Decizia a fost luată în baza analizei macroeconomice actualizate și a asumărilor aferente noii runde de prognoză a inflației pe termen mediu. Menținerea ratei de bază la nivelul actual este justificată de presiunile dezinflaționiste care vor persista în cea mai mare parte a anului curent și pe fundalul unei creșteri economice de peste 3%. Creșterea dată, deși în proximitatea potențialului, va menține o deviere negativă.
Astfel, cererea agregată, conform prognozei curente, va rămâne dezinflaționistă în următorii doi ani, ca urmare, în mare parte, a condițiilor monetare, ciclului economic, precum și a factorilor interni și externi.
În linie cu prognoza curentă, rata anuală a inflației se va diminua de la nivelul de 4.7% înregistrat în luna martie 2018, până la nivelul de circa 2.2% în medie pentru trimestrul IV 2018.
Ulterior, inflația va reveni în intervalul de variație a țintei în semestrul I al anului viitor. Prin urmare, conform scenariului de bază, inflația medie anuală va constitui 3.3% și 4.9% pentru anul 2018 și, respectiv, 2019.
Totodată, menționăm intensificarea riscurilor asociate perspectivei inflației, în special pentru a doua parte a orizontului de prognoză. Acestea derivă din creșterea prețurilor internaționale la petrol și materii prime, incertitudinea cu privire la durata acestei creșteri, disensiunile comerciale dintre principalii actori ai economiei mondiale, vulnerabilitatea prețurilor la produsele agricole autohtone față de condițiile meteorologice, incertitudinile privind recolta din anul 2018 și ajustarea tarifelor la serviciile reglementate în 2019.
Următoarea ședință a Comitetului executiv al BNM cu privire la politica monetară va avea loc pe data de 05 iunie 2018, conform calendarului publicat.